Restaurante

  1. Articole

Ospitalitate

  1. Articole

Food&Beverage

  1. Articole

Hoteluri

  1. Articole

Turism

  1. Articole

Companii

  1. Articole

Ideile de afaceri eco în Delta Dunării, premiate

Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta a organizat în cadrul proiectului “Afaceri eco în Delta Dunării” un seminar pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în domeniul ecoturismului, destinat localnicilor din Delta Dunării. Evenimentul a avut loc în perioada 7-8 octombrie la Sulina şi a avut ca scop “familiarizarea participanţilor cu toate aspectele realizării unor proiecte ecoturistice şi formarea profesională a localnicilor în vederea dezvoltării locale durabile, prin armonizarea intereselor economice cu obiectivele de conservare şi protejare a biodiversităţii”, se arată în comunicatul emis de Asociaţie.
pensiunedeltaFormatorii din cadrul Asociaţiei de Ecoturism din România care au susţinut seminarul i-au asistat, pe parcursul celor două zile de curs, pe cei 27 de participanţi din Chilia Veche, C.A.Rosetti, Letea, Mahmudia, Sulina, Sfiştoca, Pardina, Periprava în dezvoltarea iniţiativelor antreprenoriale în planuri de afaceri în domeniul ecoturismului care să pună în valoare potenţialul natural, turistic şi cultural al Deltei Dunării.
Având în vedere impactul negativ pe care tipul de turism practicat în prezent îl are asupra mediului deltaic, acest program şi-a propus formarea localnicilor care desfăşoară activităţi de turism în Delta Dunării în spiritul principiilor de turism responsabil în zonele naturale. Totodată, cursul a urmărit promovarea alternativelor de turism care corespund specificului Deltei şi care pot genera beneficii pentru comunităţile deltaice.
Turismul de masă este toxic pentru Delta Dunării
„Ecoturismul este unica formă de turism pe care, în mod recurent demonstrat, o poate practica omul în mijlocul unei rezervaţii. Aşa se întâmplă în toată lumea civilizată şi asta sunt convins că ar trebui legiferat în viitorul apropiat pentru Delta Dunării sau alte biosfere şi parcuri naţionale. Ecoturismul înseamnă nu numai nişte criterii respectabile, ci ecotşi un număr de turişti limitat pe unitatea de suprafaţă, pe motiv că asigură suportabilitatea ecositemelor vizitate. De aceea cred că turismul de masă este la fel de toxic ca orice activitate industrială în sânul unui organsim viu care respiră şi trăieşte odată cu noi”, a declarat Liviu Mihaiu, preşedintele Asociaţei Salvaţi Dunărea și Delta.
„Dezvoltarea spiritului antreprenorial şi identificarea unor afaceri sustenabile într-o zonă cum este Delta Dunării este, din punctul nostru de vedere, o soluţie de dezvoltare pe termen lung. Sper din tot sufletul ca oamenii care beneficiază de acest proiect să găsească în acesta speranţa şi puterea de a merge mai departe şi de a deveni un exemplu pentru alţi români!”, a declarat Mona Nicolici, manager Relaţii Comunitare Petrom – susţinătorul proiectului Afaceri Eco în Delta Dunării.
Cele mai bune proiecte antreprenoriale ecoturistice vor fi premiate
Cursul a evidenţiat faptul că în Delta Dunării activităţile de ecoturism şi planificarea lor trebuie să ofere cele mai bune practici de turism din punctul de vedere al dezvoltării durabile: conservarea naturii şi protejarea valorilor naturale, dezvoltarea comunităţilor locale, evidenţierea componentei culturale şi istorice a ariei vizitate.
După încheierea cursurilor, participanţii vor fi consiliaţi în dezvoltarea proiectelor lor, iar cele mai bune cinci proiecte antreprenoriale ecoturistice vor fi premiate cu câte 1.000 de euro fiecare.


Adauga comentariu


Security code
Refresh

Cele mai citite articole

Prev Next

Editoriale