Topuri, oameni, gusturi...

Revista 57

Revista

Evenimente

Topuri, oameni, gusturi...

Scris de Horeca

„Topurile vând.” Cu această afirmaţie începea un editorial într-o revistă economică. Şi au dreptate. Ce vând clasamentele din industria ospitalităţii? Awareness şi implicit clienţi, adică oamenii pot spune „Am văzut un top într-o revistă şi cârciuma asta era pe locul X, hai să vedem ce-i p-acolo...”.

Industria ospitalităţii din România duce lipsă de clasamente serioase, în care să fie urmărite la sânge criteriile în evaluarea unui local. În afară de câteva gale, premii de excelenţă, ceva decernări interne de premii, sectorul restaurantelor şi cel al hotelurilor din România nu au un sistem de referinţă performant şi specializat în acordarea de distincţii.
Nici premii nu sunt, dar nici industria românească a ospitalităţii nu se dă în vânt după astfel de lucruri. Am auzit operatori spunând că afacerea lor este de top sau cred că sunt poziţionaţi în top. În care top? În clasamentul cui şi pe ce bază, nu am priceput... Însă cu toţii vorbesc, dacă nu vădit, mai în şoaptă, despre stele Michelin, despre bucătari de renume, despre cum ar vrea să scrie cineva în media şi despre afacerea lor, dar pe bune şi fără şpagă.
Oamenii sunt imprevizibili, şi vorbim aici de operatorii din industria ospitalităţii. Vor să se scrie despre ei, dar numai de bine... că deh, publicitatea rea nu este bună pentru business. Dacă ar fi după noi, am face un top al localurilor din România, intitulat Best Restaurants Editors Choice, adică cele mai bune restaurante pe gustul nostru, al celor din presa scrisă. Dar nu e bine, că oamenii ar spune „cine vă califică pe voi, să vă daţi cu opinia despre cârciuma aia?”, deci divergenţele de opine vor fi inevitabile. Răspunsul nostru ar fi „noi, ca simpli consumatori, ne calificăm să dăm note, să facem recenzii şi să spunem cine este bun/corect”, pentru că avem la îndemână o unealtă puternică, CUVÂNTUL, fie el în presa scrisă, fie în social media. Şi, până la urmă, clienţii de restaurant sunt poate mai profani decât noi...
În esenţă a aprecia şi a evalua un local ţine de gusturi. Şi la urma urmei nu există un sistem standardizat la care să ne raportăm atât noi, cât şi operatorii din industrie când vorbesc de cum trebuie să fie sau să funcţioneze o afacere, astfel că fiecare face cum consideră de cuviinţă. În acest context, dacă ar fi să realizăm un clasament serios al celor mai bune restaurante sau hoteluri din România, vom fi întotdeauna acuzaţi de subiectivism şi lipsă de profesionalism.
De acelaşi lucru putem să-i acuzăm şi noi pe operatorii din industrie. Din experienţa noastră restaurantele, şi nu numai, nu au un standard al serviciilor oferite şi dacă au, acestea sunt opace, greu de înţeles, prea uşor de intrepretat de fiecare individ în parte, conform principiilor personale, şi aproape imposibil de implementat.

P.S. Am comandat de multe ori în localuri şi ţări diferite, „piese” care ar fi trebuit să fie oarecum la fel – nu spunem standardizate! – măcar la ingredinte şi metode de preparare. Chateaubriand ar trebui să fie asemănător de la Paris până la Fălticeni, atâta vreme cât acest preparat apare în MENIU, pentru că este un fel de marcă înregistrată şi ai oarece aşteptări. Dacă nu seamănă nici pe departe cu ceea ce ştii, nu este o problemă, dar numele ar fi cazul să fie schimbat cu ceva de genul „bucată de carne ca la noi”...