Recolamp - un partener de nădejde pentru unitățile HoReCa

Asociația Recolamp a colectat în cei 10 ani de activitate peste 57.000 de kilograme de deșeuri din echipamente de iluminat de la unitățile HoReCa, dovedindu-se un partener de nădejde pentru industria ospitalității în problema gestionării acestor deșeuri. În prezent, asociația colaborează cu peste 500 de unități HoReCa de la nivel național și vizează lărgirea infrastructurii de colectare.

În prezent, Recolamp colaborează cu 524 unități din sectorul HoReCa, din întreaga țară. În cei 10 ani de activitate ai asociației noastre, am fost solicitați de către aceștia de 1.874 de ori să ridicăm deșeuri de surse de lumină, însumând un total de 57.105 kilograme de becuri și neoane arse și înlocuite în aceste clădiri”, ne-a declarat reprezentanții asociației.

La nivelul anului trecut, Recolamp a ridicat deșeuri de becuri și neoane arse de 506 de ori de la unitățile HoReCa, în total 13.490 de kilograme, reprezentând un procent de 5% din cantitatea totală de deșeuri colectate.

reciclarerecolamp

Recolamp poate fi partenerul de reciclare a oricărei instituții publice sau private. Solicitȃnd containerele personalizate Recolamp, se poate beneficia de întreaga infrastructură națională de colectare pe care asociația a dezvoltat-o. Colaborarea cu Recolamp este gratuită, organizația asigurând preluarea deșeurilor de la cantitatea minimă de 20 de kilograme sau 100 de bucăți de becuri și/sau tuburi fluorescente și pentru minim 50 de kilograme, în cazul corpurilor de iluminat.

Despre colaborarea Recolamp cu sectorul HoReCa puteți citi mai multe AICI.

Pentru anul 2018, Asociația Recolamp își propune să extindă rețeaua de colectare, iar primul pas în acest sens a fost deja făcut, prin cele 300 de noi locații din rețeaua Colț Verde. Așadar, Asociația Recolamp este pregătită să colecteze și să recicleze cantități tot mai mari de deșeuri, drept dovada avem peste 12.800 cutii de carton în uz,  2050 de containere metalice și peste 890 locații Colț Verde. Cele mai multe dintre centrele de colectare Recolamp sunt amplasate la instituțiile publice, urmate, îndeaproape, de locațiile din domeniul educației.

Problema, în schimb, o reprezintă, în continuare, accesul la echipamentele de iluminat arse. De aceea, și în 2018, vom continua campaniile de informare asupra necesității reciclării deșeurilor de echipamente de iluminat, care reprezintă deșeuri periculoase pentru mediu. Ne dorim de asemenea ca și consumatorii casnici să devină din ce in ce mai conștienți de pericolul deșeurilor aruncate la gunoi. Îi sfătuim să consulte site-ul www.coltverde.ro pentru a găsi cel mai apropiat punct de colectare.” a mai precizat Anca Lupusavei, director de marketing al Recolamp.


Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok