Doncafe Fresh sărbătorește trei ani de la lansare, prin noul concept Manufaktura: The Coffee Shop Restaurant

manufakturanoutatiDoncafe Fresh împlinește în luna mai trei ani de existență pe piața locală. Brandul s-a lansat în spațiile concept Manufaktura, alături de care povestea va continua cu trei inițiative: noi origini de cafea, un nou concept de locație și un nou mod pentru Strauss Romania de a se apropia de pasionații de cafea: Doncafe Fresh Market.

Pentru a marca trei ani de existență, în cadrul unei întâlniri informale la Manufaktura Mega Mall, Doncafe Fresh l-a avut invitat special pe Francis Bealin-Kelly, Chief Technology Officer Strauss Coffee BV, pentru a vorbi despre noile sortimente de origini Doncafe Fresh disponibile începând din această lună la Manufaktura.

După eforturile susținute de împrospătare a culturii cafelei din România, Doncafe Fresh își întărește prezența în spațiile Manufaktura și se lansează și în mediul digital, completând astfel experiența iubitorilor celei mai proaspete cafele din țară.

Așadar, începând din această lună, Doncafe Fresh introduce în locațiile Manufaktura trei noi sortimente single origins: India Plantation, considerată una dintre cele mai bune cafele ale Indiei, Costa Rica SHB, cu note distincte de caramel și piersici și Indonesia Mandheling, care se remarcă prin notele de ciocolată, cedru, condimente și chiar nuanțe de vin.

Pe lângă sortimentul deja existent, Ethiopia Sidamo, la Manufaktura iubitorii de cafea vor găsi și Doncafe Fresh în ediție limitată, ce va fi schimbată odată la trei luni. Prima ediție limitată selectată se numește Congo K4 și este o cafea cultivată la altitudine ridicată, procesată prin spălare completă și uscată la soare, cu note de citrice, florale și de fructe dulci, cu aciditate ridicată.

Tot din luna mai, clienții Manufaktura vor avea o surpriză nu doar legată de cafea, ci și de bucătărie: cu un meniu nou ce reinterpretează cele mai moderne sortimente gastronomice, locația devine Manufaktura: The Coffee Shop Restaurant. Așadar, iubitorii de cafea și gurmanzii sunt așteptați să savureze cea mai proaspătă cafea și cele mai delicioase preparate în toate cele trei Manufaktura din București.

doncafefresh

Pe lângă posibilitatea de a se bucura de cafeaua Doncafe Fresh la Manufaktura, clienții o pot achiziționa și pentru acasă, direct din locații, dar și din magazinul online Doncafe Fresh Market. Consumatorii își pot comanda de pe www.doncafefresh.ro cafea proaspătă, livrată în maximum 14 zile de la prăjire, dar și instrumente de preparare avangardiste, de la espressoare “bean to cup” la metode alternative de preparare: V60, Syphon, Aeropress etc.

Doncafe Fresh face astfel accesibilă cafeaua de specialitate, dar și metodele și aparatura de preparare, pentru orice pasionat dornic să savureze gustul cafelei cu adevărat proaspete.

Despre Manufaktura The Coffee Shop Restaurant

Manufaktura The Coffee Shop Restaurant este un concept 100% românesc de Coffee Shop & Bistro și se regăsește în trei locații din București. Manufaktura The Coffee Shop Restaurant din Mega Mall, Promenada Mall și Aviatorilor.

Despre Grupul Strauss

Grupul Strauss este o companie internațională listata la bursă, cu peste 70 de ani de experiență în domeniu. Grupul este activ pe 5 continente, deține sute de mărci și are circa 14.000 de angajați. Strauss Coffee este a 4-a companie producătoare de cafea din lume în ceea ce privește achizițiile de cafea verde, iar în ultimii 8 ani s-a remarcat drept unul dintre producătorii de cafea cu cea mai rapidă ascensiune.
Activitățiile Strauss Coffee se axează pe categoria de cafea prăjită, măcinată, dar și alte produse complementare de cafea, produse care vin ca o soluție pentru piața AfH (Away-from-Home), hoteluri, restaurante, cafenele și servicii de cafea pentru birou. Compania este leader-ul pe cea mai mare piață de cafea din lume - Brazilia, de asemenea este unul dintre jucătorii principali ai piețelor de cafea din Europa Centrală și de Est, Israel și se clasează pe locul 1 sau 2 în majoritatea piețelor în care operează.


Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok