Cum văd furnizorii industria HoReCa post-pandemie? - partea VIII

Cum va arăta industria HoReCa post-pandemie? Ce schimbări și tendințe se prefigurează în acest sector? Sunt cu siguranță întrebările momentului. Pentru că furnizorii sunt în permanență conectați cu piața și cu tendințele din domeniu, ne-am propus să aflăm cum văd ei revenirea industriei HoReCa post-pandemie, ce schimbări și tendințe observă în acest sector, cum sprijină restartarea sectorului, dar și cum văd relația lor de colaborare cu operatorii HoReCa pe mai departe.

Astăzi vă prezentăm cel de-al 8-lea interviu din seria de 8 interviuri publicate în ediția 100 a revistei Horeca România, în cadrul materialului “Cum văd furnizorii industria HoReCa post-pandemie?”. Ne-a răspuns la întrebări Eugen Achim, General Manager Kalpo SRL, producător român de ceaiuri pentru HoReCa. 

eugenachim

Luând în considerare colaborarea strânsă a companiei Kalpo cu operatorii din industria HoReCa, cum vedeți evoluția/revenirea industriei HoReCa post-pandemie? Ce schimbări și tendințe noi observați în acest sector și cum vedeți perspectivele de dezvoltare ale acestuia, în noul context de piață?

Impactul cred că este destul de vizibil fără a ne uita pe cifre, este suficient să privești în piață să vezi business-uri sugrumate încă din fașă, locații închise și oameni îndatorați. În plus, noile măsuri luate de autorități au redus activitatea cu peste 50%.

Cred că va dura luni bune pentru ca cifra de afaceri pentru operatorii HoReCa să revină la nivelul din 2019.

Pe lângă locațiile falimentate, observ o prezență enormă în online și delivery, probabil că într-acolo ne vom îndrepta. Fiecare își identifică cel mai bun mod de supraviețuire.

Cum a impactat pandemia cererea/cerințele clienților dumneavoastră din sectorul HoReCa și ce măsuri ați luat la nivelul companiei pentru a vă sprijini partenerii HoReCa, în această perioadă dificilă?

Totul a debutat brusc, într-un moment în care produsele noastre, fiind sezoniere, se mai vindeau pe piață, deci efectiv ne-am blocat atât timp cât locațiile au fost închise; când au redeschis deja sezonul estival era în plină desfășurare, iar banii blocați încă încercăm să îi recuperăm, vânzările au scăzut și mai mult față de aceeși perioadă a anului trecut. În plus, pandemia ne-a afectat și proiectul de punere pe piață a unor produse complementare, siropurile pentru cocktail-uri.

evoletselection

Am încercat, în limita bugetului, să sprijinim partenerii cu termene de plată, însă suntem cu toții în aceeași situație ca într-un cerc vicios, noi nu putem livra pentru că sunt banii blocați în piață, partenerii la rândul lor au avut luni fără încasări.

În încercarea de a le fi alături celor cu care colaborăm le-am pus la dispoziție accesorii, tricouri, șorțuri pentru personal, adică tot ceea ce oferă un furnizor în sectorul HoReCa.

Cum a schimbat pandemia relația de colaborare cu partenerii dumneavoastră din industria HoReCa și cum vedeți pe viitor această colaborare?

Nu pot spune că s-a schimbat ceva radical în relația cu partenerii noștri. Sunt parteneri care activează în online și au înregistrat creșteri și parteneri mici care nu au reușit să facă față măsurilor impuse de autorități, astfel au intrat în insolvență.

Sezonul estival nu este unul forte pentru noi, dar o dată cu scăderea temperaturilor crește și cererea pentru ceaiuri și, ca atare ne așteptăm la o cerere semnificativă, în această perioadă.

Interviu publicat în ediția 100 a revistei Horeca România, în cadrul materialului "Cum văd furnizorii industria HoReCa post-pandemie".