A fi sau a nu fi... rosé

sergiunedeleaŞăgalnic, sprinţar, versatil, rosé-ul ne încântă simţurile în primul rând prin culoarea sa optimistă, apoi prin aromele seducătoare de fructe roşii de pădure, trandafiri sau fructe exotice, pentru a culmina prin calităţile gustative - prospeţime, o bună aciditate, fructuozitate.

(Articol scris de Somelier Sergiu Nedelea, în ediția 83 a revistei Horeca România)

Vinuri prin excelenţă tinereşti, rosé-urile au ca trăsături comune capacitatea de a-şi etala farmecul numai în primii ani de viaţă, precum şi versatilitatea în asocierile gastronomice, mai exact abilitatea de a se împrieteni cu absolut orice fel de mâncare, de la aperitiv şi până la deserturi. Dincolo de aceste particularităţi comune, încep însă diferenţele care asigură o atrăgătoare diversitate.

Rosé-uri se fac de multe secole, nu sunt o invenţie a timpurilor moderne. Doar boom-ul succesului de piaţă este relativ recent. De la acel vin clairet al Evului Mediu, până la Rose d'Anjou şi până la paleta largă de rosé-uri de azi, drumul a fost destul de lung. Rosé-urile pot fi întâlnite şi ca vinuri liniştite, şi ca frizzante, şi ca spumante. Pot fi mai mult sau mai puţin intense şi din punct de vedere al culorii, dar şi al intensităţii aromatice şi gustative. Mai mult, există şi unele rosé-uri mai longevive, care, în mod neaşteptat, sunt baricate.

Toate drumurile duc la rosé

Povestea fiecărui rosé începe în presa în care sunt zdrobiţi strugurii roşii. Mustul este lăsat în contact cu cojile de struguri roşii pentru o anumită perioadă de timp. Controlul riguros asupra acestei etape, în care vinul este lăsat să capete culoarea dorită, este definitoriu pentru calitatea rosé-ului. Perioada în care mustul rămâne în contact cu pieliţa strugurilor roşii poate varia de la două ore - pentru o nuanţă foarte deschisă - până la 20 de ore - în cazul vinurilor rosé mai închise la culoare. Însă, în lumea cunoscătorilor, cele mai apreciate sunt rosé-urile deschise la culoare. Se spune că un rosé de concurs trebuie să aibă culoarea celei de-a treia foiţe de ceapă… Oare?

Există trei modalităţi de bază prin care se poate obţine vinul rosé. Prima metodă este cea a macerării limitate, urmată de vinificarea în alb (după regulile de obţinere a vinului alb) a mustului separat de cojile strugurilor roşii. Datorită simplităţii sale, metoda macerării este şi cea mai răspândită. Ea este folosită în special de francezi, în regiuni ca Provence sau Languedoc - Roussillon.

A doua metodă este cea a sângerării, denumită de francezi metoda Saignée. Are loc în primele ore din procesul de producţie a vinului roşu, atunci când o parte din must este lăsat să „sângereze”, iar apoi este separat şi se continuă vinificarea. Această metodă este răspândită mai ales în podgoriile californiene renumite pentru vinurile roşii, Napa şi Sonoma. Rosé-urile Saignée sunt destul de rare, din cauză că metoda permite ca doar 10%, sau chiar mai puţin, din vinul destinat iniţial ca roşu să se transforme în vin rosé.

A treia metodă este cea a amestecului şi constă în adăugarea unei mici cantităţi de vin roşu într-o cuvă de vin alb pentru a obţine vin rosé. De regulă este nevoie doar de puţin vin roşu pentru a schimba în roz culoarea vinului alb, aşa că vinurile obţinute în acest fel conţin, de obicei, în jur de 5% vin roşu. Deşi este poate cea mai simplă, metoda aceasta nu este prea agreată în rândul producătorilor de vin rosé, dar este folosită pentru producerea vinurilor spumante rose.

trendroseuri

Şi, totuşi, roz sau rosé? Aceasta este întrebarea...

În primul rând, trebuie să definim ce înseamnă un vin rosé în accepţiunea actuală a termenului. E suficient ca vinul să aibă culoare roz? Aici lucrurile se complică şi apar diferenţe de opinie. Caracterul specific de care vorbeam iniţial este dat, cu certitudine, de metoda vinificării în alb a mustului separat de pieliţa strugurilor roşii. Atunci apar şi aromele seducătoare şi sprinţara aciditate care subliniază elegant gustul fructat. Aceste rosé-uri, le-am putea denumi tipice şi asta doar pentru a le deosebi de celelalte vinuri de culoare roz, dar care ies din tiparele cu care ne-am obişnuit.

Aici, în această categorie diferită, intră vinurile obţinute din celebrul Muscat de Frontignan sau din la fel de celebra Busuioacă de Bohotin (tot din familia Muscaturilor), dar şi controversatul Schillerwein, obţinut prin fermentarea împreună a vinului alb cu cel roşu. Acesta din urmă mai este numit şi Rottling, în clasificarea germană după culoare. La fel, vinurile aşa numite gri (stil specific regiunii franceze Lorraine - AOC Côtes de Toul) sau cele roşii decolorate cu ajutorul cărbunelui activ.

Indiferent însă de metodă, de expresia dobândită, rosé-urile rămân într-o poziţie de ofensivă pe piaţă, cucerind un segment din ce în ce mai mare de consumatori.

Sursă foto: www.goodhousekeeping.co.uk


Adauga comentariu


Security code
Refresh

Cele mai citite articole

Prev Next