Antoneta Galeș, Selgros: “Dorința noastră este de a dezvolta o comunitate a bunului gust”

antonetagales1Industria gastronomică se dezvoltă vizibil în România în ultimii ani, iar această tendință îmbucurătoare nu ar fi existat fără interesul și implicarea tuturor celor angrenați în lumea gastronomiei. Pentru Selgros, unul dintre cei mai importanți operatori din comerțul românesc, dezvoltarea gastronomiei din România este o prioritate asumată, iar în ultimii ani compania s-a implicat în tot mai multe proiecte gastronomice, fie că este vorba de competiția de gătit Arena Bucătarilor, de programe care vizează educația gastronomică, cum este “Sănătatea începe din farfurie”, de susținerea unor emisiuni culinare TV sau de implicarea în numeroase evenimente gastronomice din București și din țară.

Despre competiția Arena Bucătarilor din acest an, eforturile companiei în direcția dezvoltării gastronomiei și piața de HoReCa, am vorbit cu Antoneta Galeș, director de comunicare și dezvoltare organizațională Selgros.

Arena Bucătarilor este o competiție deja cu tradiție în lumea gastronomiei. Ce vă motivează să duceți mai departe acest concurs și care considerați că sunt principalele beneficii pe care le aduce această competiție participanților?

Sunt deja nouă ani de când Selgros organizează Arena Bucătarilor. Este mai mult decât un concurs, a devenit, an de an, un eveniment la care se promovează gătitul ca o formă de artă. Marea șansă a celor care se înscriu în competiție, dincolo de premiile pe care le pot câștiga, este de a primi feedback direct de la un juriu format din chefi deveniți celebri. Oameni care - deși nu ne vine să credem - au început și ei cândva în această meserie și acum se străduiesc să contribuie la formarea unor generații noi de bucătari profesioniști.

Arena Bucătarilor 2017 se apropie de Marea Finală. Cum a evoluat interesul bucătarilor profesioniști pentru acest concurs si ce ne puteti spune despre editia din acest an?

Rigorile au crescut de la an la, în același ritm cu calitatea concurenților. Inclusiv proba de admitere în competiție este din ce în ce mai complexă, mă refer la provocarea pe care o lansăm pentru înscriere. Avem competitori extraordinari și evenimentul devine aproape un schimb de experiență. Anul acesta am organizat și un concurs online destinat pasionaților (Chef pentru o zi), la care am avut surpriza să descoperim că au fost bucătari profesioniști care s-au înscris și au câștigat. Când i-am întrebat de ce nu au participat la Arena Bucătarilor, ne-au spus că așteaptă să fie pregătiți pentru a avea curajul de a participa. Ne bucură că putem organiza o întâlnire specială pentru cei mai rafinați membri ai clubului nostru.

Selgros se implică în dezvoltarea gastronomiei din România nu numai prin intermediului acestei competiții, ci și prin alte acțiuni. Ce ne puteți spune despre acțiunile derulate de Selgros care vizează dezvoltarea gastronomiei?

Dorința noastră este de a crea un cadru special și de a pune la dispoziție mijloacele pentru dezvoltarea unei comunități a bunului gust. Prin toate acțiunile pe care le desfășurăm ne dorim să fim mai aproape de cei pentru care ne deschidem porțile în fiecare dimineață. La toate evenimentele din magazine, aniversări ale deschiderilor sau zile speciale, invităm gastronomi să facă prezentări și show-uri culinare. Invităm și somelieri să facă degustări și prezentări de vinuri, un fel de cursuri de scurtă durată. Se simte nevoia de educație a publicului, clienții noștri se bucură că pot învăța rețete noi, principii importante în bucătărie sau tehnici noi. Considerăm că și acesta este un rol important al nostru.

bucatariconcursselgros

Clienții HoReCa reprezintă un procent important din clienții Selgros. Cum a evoluat anul acesta cererea din partea clienţilor Horeca și ce tendinţe ați observat în ceea ce privește cerințele/nevoile acestora?

Întotdeauna clienții gastronomi au fost pretențioși, cred că acesta este și motivul pentru care suntem parteneri foarte buni. Observăm că industria ospitalității este în creștere, se doresc soluții speciale pe care noi ne străduim să le punem la dispoziție: anumite produse, ambalaje speciale. De foarte multe ori preluăm solicitări și introducem articole noi în sortiment pentru că au fost cerute.

Avem distribuție care deservește în special restaurantele la toate magazinele noastre și un centru logistic mai mare pentru clienții noștri din București. Din ce în ce mai mulți se bazează pe noi pentru livrare.

extindereselgros2017Care sunt cele mai solicitate produse şi servicii din portofoliul Selgros de către operatorii horeca?

E greu de alcătuit un top al bunătățurilor. După cum am menționat, contează mult promptitudinea cu care facem distribuiția. Un alt serviciu important este cel de precomandă: clienții ne trimit o listă de cumpărături pe care noi o pregătim în așteptare, apoi ei vin în magazin și completează cu anumite articole pe care doresc să le adauge.

2017 a însemnat pentru Selgros şi continuarea extinderii. Ce ne puteți spune despre deschiderea magazinului de la Bistrița și obiectivele de extindere pentru perioada următoare?

Magazinul de la Bistrița este al treilea în format compact din țară. Vom oferi membrilor clubului nostru, profesioniști și pasionați de bunătățuri, același sortiment diversificat și sofisticat, de care se bucură toți clienții noștri, într-un format modern și prietenos. Succesul de care se bucură magazinele similare din Târgu Mureș și Alba Iulia ne-a dat încredere că acest format este foarte apreciat.

Magazinul are o suprafață de vânzare de 4.000 mp (față de cei 10.000 mp ai unităților standard Selgros), și respectă accentul pe care îl punem pe competența noastră majoră în produse alimentare și gastronomie. Structura acestuia integrează conceptul de piață definită de calitate și prospețime, pe care l-am adoptat începând cu 2014, cu legume și fructe, pește și fructe de mare, carne și produse de brutărie. De asemenea, magazinul găzduiește și o vitrină asistată cu brânzeturi și delicatese, semipreparate din carne și specialități.

Interviu realizat de Diana Sbârcea pentru ediția 84 a revistei Horeca România.


Adauga comentariu


Security code
Refresh

Cele mai citite articole

Prev Next