Povestea DRIP Coffee Shop - prima cafenea de specialitate din zona Parcului Carol

Alex Vișan, avocat de profesie și un îndrăgostit de cafea, a deschis DRIP Coffee Shop - prima cafenea de specialitate din zona Parcului Carol din capitală. Inaugurarea cafenelei a avut loc joi, 25 ianuarie 2018 în prezența a numeroși tineri care împărtășesc dragostea pentru cafeaua de specialitate.

dripcoffeeshop1

Totul a început cu entuziasmul lui Alex pentru cafea. Printre multe alte hobby-uri pe care le practică, pasiunea pentru cafeaua de specialitate a luat forma unei preocupări zilnice menite să fie împărtășită cu toți prietenii ce vor calca pragul DRIP Coffee Shop. Alex a început prin a investi în echipamentul necesar pregătirii cafelei și a căuta informații despre ce înseamnă cultivarea cafelei, prăjirea și prepararea acesteia.

Apoi și-a făcut un mic ,,laborator” de preparare a cafelei la el acasă, iar fiecare lucru nou descoperit a fost împărtășit prietenilor din comunitatea iubitorilor de cafea. Aceștia l-au încurajat să își deschidă propriul coffee shop, precum și Anita (soția sa), care a pus totul pe roate: obținerea autorizațiilor necesare, înființarea firmei, căutarea locației etc. Așa a prins suflet proiectul DRIP Coffee Shop.

dripcoffeeshop2Inițiatorii vor ca acest loc să nu fie doar o cafenea de specialitate, ci un loc unde se nasc simpatii între oameni, unde se dezvoltă comunități de oameni pasionați de multe altele, nu doar de cafea.

Din meniul cafenelei fac parte și câteva gustări atent alese, gustări ce vin în completarea băuturilor oferite (biscuiți vegani, quiche-uri, mult apreciata prăjitura Kouglof cu dovleac) - toate pregătite din ingrediente proaspete si bio, cu ajutorul celor de la Chez Odette.

La DRIP Coffee Shop consumatorii pot savura o cafea autentica, proaspăt prăjită de prăjitoria Underdog din Atena, owner-ul prăjitoriei fiind o persoană de referință în domeniul cafelei de specialitate. De asemenea, nu lipsesc nici ceaiurile de specialitate, aduse de la Paper & Tea (Berlin) și cacao de specialitate.

Cafeneaua este situată în vecinătatea Parcului Carol, pe Strada 11 iunie, numărul 35. Design-ul a fost realizat de Coplanar Studio.


Adauga comentariu


Security code
Refresh

Cele mai citite articole

Prev Next