Marile etichete internaționale din mica piață românească

sergiunedeleaAfirmația din titlu poate fi greu de acceptat de grupul consistent al celor ce continuă să vadă idilic o piață autohtonă a vinului enormă, cu apetit greu de satisfăcut. Cum să fie mică piața vinului într-o țară cu tradiție multimilenară și cu peste 300 de producători autohtoni, cărora li se adaugă un număr de importatori?

Ei bine, susțin afirmația că piața românească este chiar foarte mică dacă vorbim despre segmentul de nișă al vinurilor cu adevărat exclusiviste, al așa numitelor vinuri mari. Pentru a înțelege corect fenomenul, trebuie însă să definim ce înseamnă un vin mare. În lipsa unei definiții elaborate de specialiști, trebuie mai întâi să facem curat în jurul acestei noțiuni atât de des vehiculate.

IMPOSTORII DIN LUMEA ELITELOR

Pentru început, să dăm afară din discuție impostorii care se agață de câte un reper, arogându-și titlul de „vin mare”. În primul rând, nu este vorba numai de preț. Am întâlnit destule cazuri în care unii producători, pentru a da „o lovitură” de marketing au poziționat brusc niște vinuri absolut comune pe treapta de sus a elitelor. Culmea este că trucul a ținut, dovadă că în piața românească snobismul continuă să domine cultura. Nici edițiile limitate nu pot fi un reper în sine. Și acest concept s-a reușit să fie corupt de la sensul său original. Am întâlnit ediții pretins limitate de câteva zeci de mii de sticle sau vinuri banale – nici prea-prea, nici foarte-foarte - dar ambulate pompos, în etichete care le prezintă limitate la câteva sute de sticle. Numai că, urmând aceeași logică, înseamnă că orice gospodar care își face câteva sute de sticle pentru consum propriu poate emite aceleași pretenții.

CUM REPERĂM NOBLEȚEA AUTENTICĂ

Am convingerea că putem numi un vin mare atunci când acesta ne poate cuceri cu o poveste senzorială unică. Sunt vinuri cu amplitudine și cu atitudine. Un vin mare trebuie să aibă o DOC respectabilă, cu reputație construită, de regulă, în câteva secole, în apărarea și în promovarea calității. Sunt vinuri create din recolte de circa 4 tone/ha, ca urmare a unor riguroase tăieri de selecție. În cramă, nu se face rabat la tehnologie, iar oenologii sunt aleși dintre cei mai titrați și mai experimentați. Producătorul nu s-a ferit să-și asume cheltuieli uriașe de regie în maturarea lor pe îndelete în condiții strict controlate, înainte de a le da drumul în piață. În spatele prețurilor într-adevăr mari stau nu simple pretenții, ci costuri reale legate de vie, de cramă, de dotarea pivniței cu cele mai bune baricuri, de stocarea unei producții uneori câțiva ani și multe alte astfel de detalii. Nu în ultimul rând, în preț este inclusă și tradiția, construită timp de generații și confirmată nu numai de concursuri internaționale, ci și de piața cunoscătorilor.

etichetevin

REALITATEA ROMÂNEASCĂ

Revenind la piața autohtonă a acestor vinuri, România a cunoscut după 1990 multe tentative de comercializare a acestor vinuri. Făcute mai mult dintr-un impuls, decât ca urmare a unui studiu temeinic de fezabilitate, aceste afaceri pornite cu entuziasm au eșuat în marea lor majoritate. Explicațiile sunt multiple, începând cu lipsa puterii de cumpărare, continuând cu lipsa culturii vinului atât la cumpărător, cât și la comerciant. E suficient să răsfoim presa ultimelor două decenii ca să vedem cazuri de etichete mari expuse cu lunile în poziție verticală, pe rafturile de sus, în căldura becurilor, sau cazuri de consumatori care cereau Pepsi la celebrul vin Petrus. Din fericire, lucrurile au început să se îndrepte, dar cu pași mici și timizi. În prezent, avem un segment de consumatori care au un confort financiar constant și o cultură a vinului bine formată. Dar este un segment mic!

REDUTELE CALITĂȚII

Acestui grup restrâns se adresează cele câteva companii de distribuție și comercializare a vinurilor mari care au reușit să se mențină și să se impună pe această piață, altfel atât de fluctuantă. Este evident că afacerea lor nu putea rezista doar din vânzarea vinurilor mari. Și asta se poate vedea inclusiv pe site-urile în cauză. Dar este îmbucurător că în ofertă apar și aceste vinuri. Iată câteva exemple:

La Comtesse du Barry (Le Manoir), găsim Smith Haut Lafitte Rouge 2013, Bordeaux Pessac-Léognan, Franța (75 cl.) cu 520 lei; Graham's 30 YO Port Wine, Oporto, Portugalia (75 cl.) cu 720 lei; Château Miraval Rose 2017 AOC Cȏtes de Provence Franța (600 cl.) cu 2116 lei. Dar tot aici găsim - ce-i drept la cerere, nu pe site - și atât de rarele Opus One cu circa 500 euro, Chateau Petrus sau Château Yquieme - vinuri de câteva mii de euro/butelie.

La Vinimondo, promotori redutabili ai uriașilor Italiei, găsim Luce Imperial 2004 Toscana IGT cu 5000 lei, Ornellaia Dublu Magnum 2006 Bolgheri DOC Superiore cu 5600 lei... și lista continuă!

Surprize plăcute, vinuri mari, mai putem găsi și la Lerida, Wine Point...

CUM SE MENȚINE EXCLUSIVISMUL

În încheiere, ca o concluzie, să aruncăm un ochi, pe gaura cheii, în piața vinurilor exclusiviste din Franța, ca să înțelegem cum se generează un preț, dar mai ales cum se menține o tradiție.

În primul rând, pe „lanțul trofic” al distribuției de vin din această țară există o verigă care la noi lipsește. Între producător și distribuitor există negociantul, un personaj extrem de important. La marile case de vin, la începutul anului viticol, se prezintă acest negociant care achiziționează în avans producția. Este un fel de loterie, e drept, dar aici își spune cuvântul experiența acestui personaj și reputația producătorului. Distribuitorii, în cazul vinurilor mari, nu discută cu producătorul, ci cu negociantul care și-a asumat riscul unei investiții deloc mici.

În cazul producției din Bordeaux, recent s-au stabilit reperele producției din 2017. Organizată la inițiativa Uniunii Grand Cru-urilor, această adevărată «Fashion Week» a vinului bordelez a dat ora exactă în piața vinurilor mari. În ciuda episodului de ger din aprilie, calitatea producției a fost evaluată ca fiind mai bună decât cea din 2016, deși este eterogenă.

De exemplu, în Haute Medoc, Château de Malleret a pierdut 95% din recoltă și a prezentat în acest an un mini-cuvée, atipic, de Merlot. 2017 se anunță de pe acum ca un elogiu al diversității. Château-uri ca Lynch-Bages à Pauillac și Talbot à Saint-Julien seduc prin profunzime, în timp ce marile domenii din platoul calcaros de la Saint-Emilion sunt marcate de o alură energică, datorită mineralității solului. Roșiile se anunță frumos colorate, cu nas fructat, fără note vegetale. Volumele de alcool sunt mai ridicate, iar în atacul gustativ apar note dulci. Albele surprind prin eleganță și prospețime. Ei bine, în aceste condiții, deși există tentația de a veni cu prețuri mari pentru o producție mică, producătorii bordelezi vor menține nivelul anterior.

Articol scris de Somelier Sergiu Nedelea, pentru ediția 87 a revistei Horeca România.


1 Nordic Food albastru

banner aprilie

Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok