Turneul Street FOOD Festival 2018 a ajuns la Cluj

După 6 ediții de succes în 2018, turneul culinar Street FOOD Festival parchează bucătăriile mobile acasă, pe Aleea Stadionului din Cluj-Napoca. Un număr record de vendori vor delecta gurmanzii cu preparate alese în perioada 5 - 8 iulie, acesta fiind cel mai mare Street FOOD Festival de până acum, spun organizatorii. 

Peste 65 de vendori, împreună cu Chef Foa și multe rețete inedite, vor da startul unei ediții ce va da culoare, miros apetisant și mult bun gust orașului Cluj-Napoca. Alături de burgeri suculenți, quesadilla proaspăt preparată, mâncare asiatică plină de condimente, pizza napoletană sau deserturi aromate, băuturile răcoritoare vor face o echipă inedită pentru a-i îndemna pe gurmanzii înspre relaxare. Și cum rețeta relaxării nu era completă fără câteva activități cu tematică, publicul se va delecta cu cinema outdoor, concerte live, zonă cu activități dedicate celor mici și un cooking spot unde vor putea învăța secrete din domeniu de la bucătari cunoscuți pe plan local și național.

festivalstreetfoodcluj

Se spune că acasă-i cel mai bine și cine suntem noi să spunem că nu-i așa? Street FOOD Festival Cluj-Napoca e cireașa noastră de pe tortul savuros pe care îl servim împreună cu gurmanzii din toată țara de peste 20 de ediții deja. Suntem nerăbdători să revedem Aleea Stadionului plină de oameni frumoși, pregătiți să se relaxeze cu ajutorul activităților pe  care le propunem. Am muncit foarte mult pentru ca acest eveniment să fie pe gustul tuturor și sperăm ca toți gurmanzii care ne vor vizita să savureze din plin de rețeta relaxării noastre. Nu are cum să nu le cadă bine. Dar, cum orice rețetă are câteva ingrediente de bază, doresc să adresez mulțumiri speciale autorităților, partenerilor strategici și instituționali care ne sunt alături și, nu în ultimul rând, echipei care prepare cu atâta drag fiecare ediție de Street FOOD Festival. Este un concept care a crescut frumos și putem spune că odată cu el s-au dezvoltat numeroase business-uri și oportunități de afaceri. Așadar, ce ne mai rămâne de spus? Absolut nimic! Vom lăsa peisajul de pe Aleea Stadionului să vorbească de la sine în perioada 5 - 8 iulie!”, a declarat Constantin Covaliu, General Manager Street FOOD Festival.

Ce chefi celebri întâlnim la Street FOOD Festival la The Cooking Spot?

06.07.2018
16:00 Eating Fresh with Antonio Pasarelli

07.07.2018
15:00 The perfect beer for your dinner with Ștefan Teris
15:30 The perfect wine for your dinner with Răzvan Demian
16:00 Fine dining in Street Food with Silviu Chelaru
17:00 From restaurant to Street Food with Răzvan Moisa

08.07.2018
16:00 Chef Foa's Book Launch.

lansarecarteFOA

Cum ce pot implica consumatorii în Street FOOD Festival?

Share a Meal este o campanie prin intermediul căreia oamenii vor putea dona porții de mâncare. Ulterior, acestea vor fi duse mai departe la adăposturile pentru oameni nevoiași și la centrele pentru copii.

De asemenea, din dorința de a proteja mediul înconjurător și de a combate fenomenul de risipă alimentară, în cadrul acestei ediții s-au amenajat locații speciale de depozitare selectivă a deșeurilor, a gunoiului menajer și a uleiului folosit.

Street Food Festival este un eveniment realizat de Agenția Why Not & Flavours, prezentat de Kaufland România, o experiență Staropramen și promovat de Radio Zu. Evenimentul este susținut de Primăria si Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.


Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok