A început cursa pentru cel mai bun somelier al anului

trofeulsomelierilor2018Alexandrion Group și Asociația Somelierilor din România (ASR) organizează Trofeul Someleriei 2018, a 15-a ediție a celui mai important concurs din industria vinului.

Luni, 24 septembrie 2018 și marți, 25 septembrie 2018, la Sinaia, 16 concurenți se luptă pentru a obține recunoașterea de specialist în domeniul vinulurilor și spirtoaselor, fiind supuși unor probe diverse precum: servire și decantare, food & wine pairing, demonstrația practică a interacțiunii cu clientul.

Primele probe ale competiției se desfășoară la hotelul New Montana din Sinaia și cuprind pregătirea candidaților și un training Alexandrion. Concursul va continua cu probele de semifinală ce constau într-un test scris, decantare, analiza unui meniu cu greșeli și asocierea băuturilor cu preparate.

Finaliștii se vor muta miercuri, 26 septembrie 2018, la București unde se vor desemna câstigătorii. Finala va avea loc la Pullman Hotel (sala Plaza) începând cu orele 16:00. Finalul competiției va fi marcat cu Gala de premiere începând cu orele 19:00.

Juriul este format din somelieri români, membri ai ASR, chefi, președinți/ membri de asociații de somelieri din alte țări (Serbia, Franța și Cipriu), dar și oameni reprezentativi din industria HoReCa: Marinela Vasilica Ardelean - Președintele Juriului, Michel Chantome - Co-Președinte (Association De La Somellerie Internationale), Alexandru Dan -Vice-Presedinte și Jipa Adrian - Secretar General-Delegat, Dejan Zivkovski (Serbia), Georgios Kassianos (Cipru), Liviu Popescu, Adrian Jipa, Laurențiu Achim, Alexandru Dan, Cioca George, Constantin Dragan, Sevghin Menan, George Butunoiu, Marineta Popa, Radu Ile, Carmen Cioca.


Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok