Iulia Scavo a câștigat competiția Trofeul Someleriei 2018

Iulia Scavo a fost desemnată cel mai bun somelier din România, în cadrul finalei Trofeului Someleriei 2018. Marele premiu a fost acordat de Alexandrion Group și Asociația Somelierilor din România (ASR), organizatorii celei de-a 15-a ediție a Trofeului Someleriei, cea mai importantă competiție din industria vinului.

Iulia Scavo, un somelier cu o experiență de 10 ani, a dat dovadă de o cunoaștere amănunțită a băuturilor, o paletă largă de informații complementare acestui domeniu și o ușurință uimitoare în comunicarea cu clientul, facilitată de excelenta stăpânire a limbilor engleză, franceză și română, spun organizatorii competiției.

trofeulsomelierieieditia2018

În finală au concurat 4 candidați, dintr-un total de 12 concurenți înscriși, după o prima etapă a competiției ce a avut loc la Hotel New Montana din Sinaia. Aceștia au venit la București pentru a demonstra juriului calitățile, pasiunea și abilitățile și pentru a încânta publicul cu un specatcol încărcat de pasiune.

Probele propuse în finală au fost complexe și create special pentru a evidenția rafinamentul, experiența și pregătirea de top a celor patru finaliști: analiză meniu, degustare vin în orb, decantare și servire vin, precum și simularea interacțiunii dintre client și somelier în restaurant.

În urma jurizării atente, a fost desemnat cel mai bun somelier din Romania: Iulia Scavo, marea câștigătoare, urmată de Marian Muntean, Filip Florian Zota și Ionuț Andrieș, clasați pe locurile I, II și III.

De origine din România, Iulia Scavo a terminat facultatea de matematică și inginerie din Lyon. Pasiunea pentru somelerie a fost mai puternică, fapt ce a dus la urmarea unor cursuri de specialitate și a unui master în marketingul băuturilor. Experiența și-a spus cuvântul și de-a lungul timpului a reușit să cucerească nu numai juriul Trofeului Someleriei, ci și juriul marilor competiții internaționale, fiind în momentul actual deținătoarea a peste 17 trofee la cele mai importante competiții din lume.

Marele premiu din cadrul competiției Trofeul Someleriei 2018 oferit cu sprijinul Alexandrion Gruop, îi va da posibilitatea să reprezinte la cel mai înalt nivel România. Pe lângă reprezentarea la nivel internațional, Iulia vrea să aibă un rol activ în industria vinurilor pe plan local, având un plan ambițios de organizare de trainguri pentru tinerii somelieri, de a împărtăși toate cunoștințele asimilate până acum în vederea lansării și propulsării în industrie a celor mai talentați și pasionați români.

iuliascavosomelier

Prin organizarea Trofeului Someleriei dorim să promovăm această industrie și să ne asigurăm că primește susținerea de care are nevoie. Suntem mândri să fim parte componentă în dezvoltarea unui domeniu poate nu atât de promovat în țară, dar atât de respectat pe plan internațional și să oferim o rampă de lansare pentru cei mai talentați și dedicați somelieri. În seara aceasta, cei patru finaliști au oferit un adevărat spectacol, toți fiind la un nivel avansat în arta someleriei. Avem încredere că Iulia ne va reprezenta atât pe plan local, cât și pe plan internațional, la cel mai înalt nivel.”, a declarat Răzvan Vasile, CEO Alexandrion Trading


Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok