Zeci de specialiști internaționali din industria barului vin la București în perioada 15-16 octombrie

  • În perioada 15-16 octombrie, are loc în București a doua ediție a Convenției Internaționale de Bar BRIFT.

Industria barului și a cafenelelor din România înregistrează o creștere economică anuală de aproximativ 10%, fapt ce ne demonstrează că românii aleg să își investească banii în această direcție. Dezvoltarea rapidă în industria ospitalitatii îi determină atât pe proprietari cât și pe barmani și personalul localurilor să se specializeze, perfecționeze și diferențieze în arta bartending-ului.

Dorința de investiție în acest sector întâmpină însă o reală provocare prin lipsa personalului calificat, motiv pentru care 60% dintre restaurante, baruri și cafenele dau faliment după primele 9 luni de la inaugurare.  Barmanul și Barista reprezintă astăzi un element important pentru succesul unui bar sau al unei cafenele. Diversitatea tipurilor de ingrediente, a băuturilor alcoolice sau a modului de preparare a cafelei, poate adăuga un plus de valoare, doar atunci când aceste elemente sunt utilizate corect.

Din acest motiv, de-a lungul ultimilor zece ani, au apărut diferite instrumente și platforme ce susțin această dezvoltare prin școli, work-shop-uri sau cursuri pentru barmani, manageri sau proprietarii acestor tipuri de afaceri.

În perioada 15-16 octombrie, BRIFT - Bar Convention & Cocktail Festival - și-a propus și are ca scop principal susținerea acestei dezvoltări din România, printr-un eveniment unic care cuprinde ExpoZone, Coffe Floor, Prodigy seminar room, CocktailCity și care aduce la București influenceri și specialiști din Marea Britanie, Italia, Austria, Trinidat Tobago sau Statele Unite ale Americii.

Echipa organizatoare, Exquisite Bar Solutions, activează de peste cinsprezece ani în industrie și este activă atât pe plan național cât și internațional prin programe complexe de training, concursuri de bartending, consultanță și evenimente private. Din echipă face parte și multiplul campion mondial în Flair Bartending, Luca Valentin.

Proiectul BRIFT furnizează un forum pentru barmani, barista, manageri, proprietari de localuri, importatori și distribuitori de băuturi alcoolice, dar și o ocazie specială pentru consumatori și connoisseurs de băuturi mixate și cocktail-uri de a afla care sunt ultimele tendințe în domeniu.

briftProgram
15 - 16 octombrie, 11:00 – 19:00 – work-shops, prezentări, activări ale brand-urilor participante la
ExpoZone, Coffee Floor si Prodigy Seminar Room.
15 - 16 octombrie, 19:00 – 23:00 – Cocktail City
16 Octombrie - scena principală - Premiile BartenderRomania

Adresă: Palatul Bragadiru, Calea Rahovei 147-153, sector 5, București

Biletele se pot achiziționa pe www.bilete.ro sau www.brift.ro
Access 1 zi la toate work-shop-urile și prezentările – 55 RON
Access 2 zile la toate work-shop-urile și prezentările – 85 RON

Contact pentru mai multe informații: Gheorghiana Constantin - 0769.771.991