Cereal Crunch deschide prima franciză a grupului la Craiova

Cereal Crunch deschide astăzi prima franciză a grupului la Craiova, după cele două locații din București, deschise la Piața Națiunilor Unite și pe Hristo Botev. Noua locație face parte din planul de dezvoltare pentru 2020 și a presupus o investiție inițială de 40.000 de euro.

Am preluat acest business la finalul anului 2019 și ne-am propus atunci, pentru primul an, să deschidem 5 noi francize în București și în țară. Mă bucur să văd oameni cu viziune, dispuși să investească în lucrurile în care cred și am fost încântat să descopăr că cei care au preluat franciza de la Craiova sunt antreprenori tineri, dinamici, cu obiective îndrăznețe și determinați să le îndeplinească. Mizăm și aici pe un design cool, modern, pe multă lumină, culoare și pe o atmosferă prietenoasă, dar și pe multă verdeață, la fel ca în locațiile din București. Ca plan de business pentru această franciză estimăm pentru anul acesta să ajungem la un număr de 70 - 100 de bonuri zilnic, iar după un an ne propunem să ajungem la o medie de 150 de bonuri”, a declarat Radu Savopol, co-fondator Cereal Crunch & 5 to go.

Cereal Crunch Craiova 3

Locația din Craiova e poziționată chiar în zona centrului vechi și îi așteaptă pe locuitorii orașului, și nu numai, să testeze cele peste 100 de sortimente de cereale, alături de multe varietăți de lapte și de toppinguri. Oferta e generoasă, include și sucuri, cafea sau smoothie.

Cereal bar-ul craiovean dispune de o suprafață amplă, de 80 mp, de 35 de locuri la interior și 20 de locuri pe terasă.

Estimările inițiale sunt ca cifra de afaceri să atingă 75.000 de euro pentru perioada august - decembrie 2020, în condiții normale de funcționare, iar pentru anul următor, să se apropie de 200.000 de euro.

Cereal Crunch Craiova 1

În spatele Cereal Crunch sunt 3 antreprenori cu experiență în domeniul HoReCa, Radu Savopol și Lucian Bădilă, co-fondatori ai celui mai mare lanț de cafenele din România, 5 to go, și Andrei Alecu, proprietar al cafenelei Utopia Coffee Bar.

În prezent, Cereal Crunch are deschise două spații în București, la Piața Națiunile Unite și la Universitate, pe Hristo Botev 1. Meniul oferă peste 100 de tipuri de cereale din toată lumea, dar și locale, alături de 16 tipuri de lapte și peste 20 de toppinguri. Conceptul s-a extins sub formă de franciză pentru prima oară în provincie, la Craiova.