Federaţia Industriei Hoteliere din România are un nou preşedinte

Federaţia Industriei Hoteliere din România are un nou preşedinte
person Horeca
access_time_filled

raduenacheFederația Industriei Hoteliere din România a anunțat pe 18 mai, alegerea unui nou președinte, în persoana lui Radu Enache, directorul general al Continental Hotels. Anunțul a fost făcut cu ocazia Adunării Generale a FIHR de ieri, în cadrul căreia a fost anunțat și un nou Consiliu de Conducere al FIHR.

Restructurarea radicală a acestei federații a fost anunțată și de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, în cadrul unei conferințe de presă organizate pe 22 aprilie, la sediul MDRT. Paul Mărășoiu, directorul Direcției Turistice din MDRT declara atunci că, FIHR se află în plin proces de restructurare și că: „Avem speranța că Federația Industriei Hoteliere din România se va restructura cât mai repede, fiind de altfel într-un plin proces de reconsiderare, și că va deveni un interlocutor puternic, pentru că avem nevoie de interlocutori puternici în turism, cu care să construim turismul românesc așa cum ni-l dorim cu toții”.

fihrRadu Enache a declarat ieri că săptămână viitoare va fi organizată o conferință, în care se vor da mai multe detalii despre planurile federației, se va prezenta strategia de acțiune a FIHR, precum și demersurile pe care le va face pentru a unifica activitatea patronală din toate ramurile industriei turismului. În ordinea de zi de ieri au mai fost discutate subiecte precum raportul de activitate al Consiliului de Conducere al FIHR sau strategia de acțiune pentru anul 2011.

Fondată în 24 martie 1990 ca Asociația Hotelierilor din România (AHR), aceasta era prima organizație profesională înființată în turismul românesc dupa Revolutie. Din 22 Martie 1996, numele este schimbat în Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR).

Federația are ca scop protejarea și reprezentarea intereselor economice și patronale ale membrilor, dezvoltarea concurențială, precum și promovarea turismului, a activității hoteliere și a restaurantelor din România 

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302