Lanţul Marriott a lansat un site dedicat gurmanzilor

Tot mai multe hoteluri pun accentul pe segmentul Food&Beverage, considerându-l un factor decisiv pentru succesul afacerii. Recent, lanţul hotelier Marriott International şi-a lansat propriul site dedicat turiştilor gurmanzi, unde prezintă cele mai bune restaurante şi baruri din portofoliul companiei, prin intermediul căruia speră să transforme aceste restaurante în destinaţii în sine.

web

Creaţiile culinare din restaurantele hotelurilor pot reprezenta unul dintre  factorii decisivi pentru care turiştii aleg să se cazeze la acea unitate. Este recunoscut faptul că mâncarea bună lasă o impresie de lungă durată în mintea consumatorilor, care nu vor uita rapid o experienţă culinară de excepţie.
Cu mii de restaurante şi baruri în portofoliul său, servind milioane de clienţi în peste 3600 de hoteluri din întreaga lume, lanţul Marriott vrea să se poziţioneze în mintea oaspeţilor şi a localnicilor din zonele unde sunt situate hotelurile, ca o destinaţie food&beverage de top.
concept1Intitulat Restaurant&Bar Showcase, site-ul promovează câteva dintre cele mai faimoase locaţii food&bar din cadrul lanţului, promovând totodată bucătarii celebri care lucrează cu Marriott şi conceptele culinare specifice Marriott.
“Vrem să ne concentrăm pe promovarea restaurantelor noastre la nivel mondial. Motivul principal pentru care am realizat acest site a fost acela de a ajuta la conştientizarea, în rândul clienţilor şi a industriei, pasiunii pe care o punem în segmentul food&beverage”, a declarat Jeremy Dodson, reprezentant Marriott. Acesta a adăugat că s-au creat criterii strice pe care restaurantele promovate pe acest site trebuie să le îndeplinească.


Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok