Ce cred hotelierii europeni despre evoluţia sectorului în 2012

100 de hotelieri din şase ţări europene au participat la studiul „European Hotelier Pulse-Check”, care a fost dat publicităţii la începutul lunii decembrie, şi care cercetează opinia hotelierilor referitoare la evoluţia sectorului în 2012. Studiul a fost realizat de Choice Hotels Europe şi relevă lucruri extrem de interesante. 

rosu

Majoritatea hotelierilor (59% din respondenţi) consideră că sectorul va înregistra o creştere susţinută în anul 2012, în timp de 82% consideră că prioritatea numărul 1 pentru hoteluri, în următoarele 6 luni, ar trebui să fie sporirea activităţilor de marketing.

“Studiul ne arată că hotelierii şi managerii generali din Europa acordă o importanţă tot mai mare vânzărilor şi strategiilor de marketing, pentru a putea rezista în acest mediu economic extrem de dificil”, a declarat Duncan Berry, de la Choice Hotels Europe.

mesaj

Dacă 59% din hotelieri consideră că sectorul hotelier va înregistra o creştere în anul următor, 26% din hotelierii intervievaţi cred că hotelurile nu vor arăta niciun semn de revenire în 2012. Referitor la tarifele de anul viitor, 40% din respondenţi consideră că acestea vor reveni la nivelul lor dinainte de criză. 
Importanţa reţelelor de socializare online pentru hoteluri
Studiul a scos la iveală şi reacţii împărţite ale hotelierilor referitoare la rolul reţelelor de socializare online (facebook, twitter ş.a) în industria ospitalităţii. Aproape jumătate din respondenţi (47%) şi-au creat un profil pentru hotelul lor pe site-urile de socializare online, iar 71% monitorizează regulat pagina lor de pe aceste site-uri pentru a vedea ce spun oamenii despre proprietăţile lor.
socialCu toate acestea, 6% din respondenţi nu intenţionează să implementeze în viitorul apropiat nicio strategie privind social media, pentru hotelurile lor, iar 39% consideră că deşi site-urile de socializare online contribuie semnificativ la promovarea hotelului, acestea nu vor deveni niciodată un mijloc de rezervare respectat.
Hotelierii intervievaţi de Choice Hotels sunt din Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Elveţia şi Republica Cehă.


banner aprilie