Lanţurile hoteliere internaţionale au depăşit 20.000 de camere în Polonia

Polonia este o ţară tot mai atractivă pentru lanţurile hoteliere internaţionale. În 2012, lanţurile internaţionale deţin în Polonia 125 de hoteluri totalizând 21.845 de camere, în condiţiile în care acum 5 ani acestea deţineau aici doar 18.335 de camere. Piaţa hotelieră poloneză a înregistrat în ultimii 5 ani o evoluţie spectaculoasă, nu doar în ceea ce priveşte prezenţa lanţurilor internaţionale, dar şi în ceea ce priveşte dezvoltarea lanţurilor hoteliere naţionale, potrivit unei analize realizate de Horwath HTL şi TPA Horwath.

varsovia

Astfel, dacă la nivelul anului 2007 lanţurile hoteliere poloneze numărau 100 de hoteluri şi 11.095 camere, în anul 2012 acestea numără 139 de hoteluri şi aproape 15.800 de camere. Liderii acestei creşteri includ nume precum DeSilva, Dobry Hotel, Zdrojowa Invest, Comfort Express, Focus şi Satoria Group. În ceea ce priveşte lanţurile hoteliere internaţionale, numărul camerelor deţinute de acestea pe piaţa poloneză au crescut de la 18.335 în 2007 la 21.845 în 2012. Brandurile internaţionale care s-au dezvoltat cel mai mult pe piaţa poloneză sunt Accor/Orbis, Best Western, Louvre Hotels Group, Hilton şi InterContinental Hotels Group.

Potrivit specialiştilor, Polonia are un potenţial uriaş pentru extinderea prezenţei lanţurilor hoteliere internaţionale însă mai are mult de crescut în această zonă, comparativ cu alte ţări europene mai dezvoltate: în prezent, procentul hotelurilor care aparţin lanţurilor hoteliere internaţionale este de 13% din oferta totală din Polonia, în timp ce în mai multe state membre UE indicatorul depăşeşte 30%, iar în Statele Unite ale Americii procentul hotelurilor care aparţin unor lanţuri internaţionale este în jur de 70%. Veştile pentru perioada următoare sunt bune însă pentru Polonia, mulţi hotelieri plănuind noi investiţii sub umbrela brandurilor internaţionale.

hiltonwarsow

Creşterea numărului hotelurilor care aparţin unor lanţuri hoteliere internaţionale, pe piaţa poloneză, duce la un nivel mai ridicat de profesionalism în industrie. Dezvoltarea şi consolidarea expertizei din industrie, combinată cu un nivel ridicat de competenţă profesională, sporeşte stabilitatea afacerilor deoarece experţii sunt acum cei care conduc hoteluri. Am observat o cerere în creştere pentru operatori de hoteluri care îşi vor lua riscul să opereze activităţi de la investitori”, a declarat Janusz Mitulski, Partener Horwath HTL Poland şi unul dintre autorii ghidului.

“Consultanţii estimează totuşi că în perioada următoare ne putem aştepta la o încetinire a investiţiilor, cauzată de cerinţele din ce în ce mai exigente ale băncilor impuse investitorilor care doresc să obţină finanţare”, a adăugat acesta.

Analiza a fost inclusă în “Poland Hotel Guidebook 2012”, dedicat investitorilor din piaţa hotelieră poloneză. Aflat la a treia ediţie, ghidul este destinat investitorilor, proprietarilor, companiilor hoteliere şi oricărui este interesat de evoluţia industria ospitalitatii şi de real estate din Polonia.