NH Hotels are un nou preşedinte

Lanţul hotelier NH Hotels, prezent şi în România cu 2 hoteluri, şi-a ales un nou preşedinte, în persoana lui Rodrigo Echenique Gordillo, după ce Pérez Claver şi-a anunţat demisia, informează un comunicat de presă al companiei.

Noul preşedinte al grupului hotelier are o traiectorie profesională bogată, remarcându-se ca CEO Banco Santander (1988- 1994), fiind totodată profund familiarizat cu lanţul NH Hotels: a fost membru al Boardului de Directori NH Hotels timp de 8 ani (1977 – 2005).

nhbucharest

Totodată, grupul hotelier anunţă şi un nou director, în persoana lui Federico González Tejera. Acesta şi-a construit cariera în multinaţionale de top.

“Numindu-i pe cei doi la conducerea companiei, NH Hotels a articulat un nou model de conducere, separând funcţia de preşedinte, a cărui responsabilităţi non-executive se vor centra pe managementul companiei la cel mai înalt nivel, de cea de director executiv, care se va focusa pe operaţiunile companiei”, se arată în comunicat.

Boardul de directori a ţinut să-i mulţumească lui Pérez Claver, care s-a alăturat companiei NH Hotels ca preşedinte şi CEO, în luna februarie 2011, pentru implicarea şi dedicarea acestuia în dezvoltarea companiei.

NH Hotels se situează în top 25 cele mai mari lanţuri hoteliere din lume şi în topul celor mai mari lanţuri hoteliere din Europa. Grupul operează aproape 400 de hoteluri cu circa 60.000 de camere în 26 de ţări din Europa, America şi Africa.


Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok