INS: Sosirile în unităţile de cazare din ţară au depăşit 7 milioane

Institutul Naţional de Statistică a publicat pe 4 ianuarie, situaţia sosirilor şi a înnoptărilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare din ţară în primele 11 luni ale anului trecut. Potrivit INS, numărul sosirilor a crescut cu 10,1% în această perioadă comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, însumând 7,194 milioane, în timp ce numărul înnoptărilor a crescut cu 7,1%, ajungând la 18,086 milioane.

Din totalul sosirilor turistice înregistrate în unităţile de cazare, doar 21,8% aparţin turiştilor străini, iar din totalul înnoptărilor, doar 17,3% au fost efectuate de turişti străini.

checkinhotel

Potrivit INS, sosirile în hoteluri deţin o pondere de 75,7% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare. Comparativ cu aceeaşi perioadă din 2011, sosirile în hoteluri înregistrate în primele 11 luni din 2012 au crescut cu 8,5%.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost în primele 11 luni ale anului trecut de 26,5% per total structuri de cazare turistică, în scădere cu 0,5 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la hoteluri (32,9%).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în primele 11 luni din 2012 de 7,428 milioane, în creştere cu 5,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (94,0%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 58,5% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din: Ungaria (32,8%), Bulgaria (19,9%), Germania (9,4%), Italia (7,3%). Transportul naval a înregistrat cea mai mare creştere (19,1%).

litoral

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au însumat în primele 11 luni din 2012 10,435 milioane, în creştere cu 2,3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate, reprezentând 75,8% din numărul total de plecări.


1 Nordic Food albastru

banner aprilie

Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok