Investiţie de 4 milioane euro într-un hotel din Poiana Braşov

Proprietarul companiei Ana Hotels, George Copos intenţionează ca în luna aprilie să demareze o investiţie privind transformarea hotelului Poiana din Poiana Braşov în apart-hotel. “Investiţiile vor fi de aproximativ patru milioane de euro. Dorim să începem în aprilie şi să finalizăm până la începerea sezonului viitor”, a declarat omul de afaceri pentru Bursa,  adăugând: “Dorim să continuăm investiţiile din Poiana Braşov, pentru că eu o consider cea mai frumoasă staţiune din ţară, iar autorităţile centrale şi cele locale au investit foarte mult în extinderea domeniului schiabil”.

Hotelul Poiana va cuprinde 41 de apartamente de două şi trei camere după finalizarea investiţiei. "Noi ne dorim să le vindem pe toate. Preţul va fi undeva pe la 160.000 - 170.000 de euro, în funcţie de dimensiunea apartamentului", a mai spus proprietarul Ana Hotels. Acesta a precizat că a lucrat la conceptul viitorului apart-hotel cu o companie de arhitectură din Franţa. "Va fi ceva deosebit", a mai spus omul de afaceri.

investitiehotelpoiana

Până acum, potrivit estimărilor sale, hotelurile Sportul şi Bradul, deţinute tot de Ana Hotels, "au înghiţit" investiţii de 30 de milioane de euro, iar hotelul Poiana rămăsese în urmă din punct de vedere al confortului. Hotelul de patru stele Sportul are 106 camere, Bradul operează 59 de camere, iar hotelul de trei stele Poiana are 53 de camere.

Sursa: Bursa