Ibis România vizează 30% din rezervări online, 5% pe dispozitive mobile

Rețeaua hotelieră Ibis lansează o nouă platformă de comunicare și rezervări, vizând creșterea rezervărilor online&mobile. Cu aceste optimizări, Ibis își propune să crească ponderea rezervărilor online la aproximativ 30%, față de aproximativ 20% în prezent. În ce privește rezervările efectuate de pe dispozitive mobile, Ibis își propune să crească la 5% din total.

ibisgarabucuresti

Reţeaua hotelieră Ibis România, parte a grupului internaţional Accor, a lansat o nouă platformă de comunicare și rezervari online, care integrează motorul de căutare și rezervare a camerelor în timp real.

Noua platformă www.ibishotels.ro integrează sistemele de rezervări și de tarifare dinamică, oferindu-le clienților Ibis acces în timp real la cele mai bune prețuri și oferte speciale în cele 4 hoteluri Ibis în România. Prin versiunea de mobil a site-ului, utilizatorii de telefoane mobile și tablete au acces rapid la informațiile de contact ale hotelurilor și pot rezerva mult mai ușor camerele de care au nevoie, sunând direct la recepțiile hotelurilor sau rezervând direct de pe mobil.

Ne aliniem noilor standarde și obiceiuri de lucru și de comunicare ale clienților nostri. Noile facilități de pe ibishotels.ro îi ajută să-și gestioneze rezervările în hotelurile noastre, simplificând pașii necesari. Întrucât site-ul integrează sistemul nostru de tarifare dinamică, clienții (atât cei de business, cât și cei individuali) au, rezervând online, garanția de confort, la prețul cel mai bun”, a declarat Ioan David, director general Ibis România.

hotelibisparlament

Ibis operează în România 4 hoteluri de 3 stele, din care două în București, unul în Constanța și unul în Sibiu. Ibis este singura rețea hotelieră internațională de 3 stele prezentă în România. Împreună cu celelalte două hoteluri membre ale grupului Accor prezente în România (Novotel și Pullman) Ibis este pe locul 2 în topul celor mai mari rețele hoteliere, cu un total de 1221 camere (din care 760 in cele 4 hoteluri Ibis).


Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok