Accor are un nou CEO

sebastienbazinaccorBoardul de conducere al companiei Accor l-a numit marți, 27 august a.c., pe Sébastien Bazin, Președinte și CEO Accor, se arată într-un comunicat de presă al companiei. Pentru a-și asuma această funcție, Sébastien Bazin și-a încheiat misiunea la compania Colony Capital, pe care o conduce din anul 1997, se precizează în comunicat.

În urma procedurii de selecție, boardul de conducere a considerat că Sébastien Bazin reprezintă cea mai bună alegere pentru Accor. Înțelegerea perfectă a grupului Accor, experința sa în industria hotelieră și cultura internațională puternică sunt calități care vor contribui cu succes la transformarea continuă a grupului, pentru a-i asigura dezvoltarea și poziționarea ca lider în industria ospitalității”, a declarat Philippe Citerne, Vice-președinte al Boardului de Directori Accor.

Co-fondatorii Accor, Gerard Pélisson și Paul Dubrule au afirmat următoarele: “Ne-am exprimat întregul suportul pentru această numire. Îl cunoaștem pe Sébastien de mai bine de 10 ani. Întotdeauna am avut relații sincere și directe cu el. Acesta a dovedit angajamentul său pentru grupul Accor, pe care l-am fondat acum mai bine de 40 de ani, și pentru valorile companiei. Suntem convinși că va fi capabil să dea acel impuls proaspăt de care Accor are nevoie pentru a continua dezvoltarea sa”.

La rândul său, Sébastien Bazin a declarat: “Îmi asum această nouă misiune cu o puternică ambiție de a contribui la dezvoltarea Accor, față de care sunt profund angajat, conștient de provocările cu care se confruntă (...) Îmi doresc să lucrăm împreună, angajați, francizați și parteneri, directori și acționari pentru un scop comun: să dezvoltăm grupul la cel mai înalt nivel de angajament și rigoare”.

În comunicatul de presă al Accor se precizează că Yann Caillère, numit CEO în aprilie 2013, va părăsi grupul, mulțumindu-i acestuia pentru pentru activitatea sa în serviciul companiei timp de 7 ani.


Cele mai citite articole

1 Nordic Food albastru

banner aprilie

Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok