Evoluția sosirilor și înnoptărilor în unitățile de cazare, în primele 10 luni

sosirihoteluriromaniaSosirile înregistrate în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în primele 10 luni ale anului 2013 au însumat 6,840 milioane, în creștere cu 2,9% faţă de cele înregistrate în primele 10 luni ale anului trecut, a anunțat astăzi Institutul Național de Statistică. Circa 78% din numărul total de sosiri din primele 10 luni aparțin românilor și 22% străinilor. 

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (80,7% din totalul turişti străini sosiți), iar din aceştia 85,8% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Potrivit Institutului Național de Statistică, sosirile în hoteluri deţin în primele 10 luni ale acestui an o pondere de 74,7% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare. Faţă de aceeași perioadă a anului trecut, sosirile în hoteluri sunt în creştere cu 1,8%.

În ceea ce privește înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare în primele 10 luni ale acestui an, acestea au însumat 16,779 milioane, în creștere cu doar 0,1% față de cele înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut. 81,9% din numărul total de înnoptări aparțin turiștilor români și 18,1% turiștilor străini.

Durata medie a şederii în primele 10 luni ale acestui an a fost de 2,6 zile la turiştii români şi la turiştii străini a fost de 2 zile.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în perioada 1 ianuarie -31 octombrie 2013 a fost de 25,8% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 0,9 puncte procentuale faţă de aceeași perioadă a anului trecut.

La hoteluri s-au înregistrat indici de utilizare a locurilor de cazare de 32,3% în primele 10 luni ale acestui an.

Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini după ţara de provenienţă, pe zone turistice, în perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2013, se prezintă după cum urmează:

sosiriturististraini2013

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în primele 10 luni ale acestui an de 6,983 milioane, în creştere cu 1,2% faţă de perioada similară a anului trecut. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (93,8%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 58,3% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (30,0%), Bulgaria (23,7%), Germania (9,6%), Italia (7,1%), Polonia (6,7%) şi Austria(4,2%).

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în primele 10 luni ale acestui an de 9,823 milioane, în creştere cu 2%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate, reprezentând 77,3% din numărul total de plecări.


Cele mai citite articole

Prev Next