Sosirile în hoteluri au depășit 2,2 milioane în Abu Dhabi

etihadtowersPeste 2,2 milioane de oaspeți s-au cazat în cele 148 de hoteluri și apartamente de hotel din Abu Dhabi, în primele 10 luni ale acestui an, a anunțat Autoritatea pentru Turism și Cultură din Abu Dhabi. Luna octombrie a acestui an a adus un record în materie de sosiri, înnoptări, grad de ocupare și venituri, potrivit autorităților.

Cifrele pe primele 10 luni ale anului arată că numărul de sosiri a ajuns la 2,270 de milioane în Abu Dhabi, iar înnoptările au crescut cu 26% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, depășind 7 milioane.

Luna octombrie s-a dovedit a fi o lună record, înregistrând 288,268 de sosiri (o creștere de 29% comparativ cu aceeași lună a anului trecut), 882,470 de înnoptări (în creștere cu 31%), un grad de ocupare de 79%, în creștere cu 10%, și venituri de 157,5 milioane de dolari, cu 28% mai mari decât în octombrie 2012. Veniturile din segmentul Food&Beverage au însumat 57,2 milioane de dolari din totalul veniturilor înregistrate, în creștere cu 24% comparativ cu aceeși lună a anului trecut.

“Cea mai bună veste este însă faptul că tariful mediu per cameră a crescut cu 7%, la 138 de dolari”, valoare care reprezintă o oportunitate pentru vizitatori având în vedere standardele ridicate ale unităților de cazare și ale serviciilor oferite în Abu Dhabi”, a declarat Mubarak Al Muhairi, Director General, TCA Abu Dhabi. “Această veste este și mai îmbucurătoare dacă ne gândim că avem cu 12 hoteluri mai mult și cu 1287 de camere disponbilile în plus față de anul trecut pe vremea aceasta”, a adăugat el.

Luna octombrie a beneficiat de vacanța Eid și de o serie de evenimente majore care au avut loc în Emirate. Ne putem uita înainte cu optimism la un sfârșit de an similar, dacă nu mai bun, în condițiile în care în luna noiembrie au avut loc multe manifestări, printre care Abu Dhabi Grand Prix, iar luna decembrie va beneficia de Ziua Națională și de concedii de odihnă specifice acestei perioade, precum și de un marketing agresiv pe piețele de peste ocean. Suntem optimiști în ceea ce privește performanța din acest an, având în vedere faptul că ne apropiem de obiectivul nostru de 2,5 milioane de oaspeți”, a declarat Mubarak Al Muhairi.

Gradul de ocupare a hotelurilor a crescut în primele 10 luni ale anului cu 9% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 69%, iar veniturile totale au crescut cu 19%, la aproape 1,17 miliarde de dolari. Segmentul Food&Beverage a totalizat 453 de milioane de dolari din veniturile totale, în crestere cu 18% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Turismul domestic a crescut cu 4 procente în primele 10 luni ale anului, cu 778,113 de oaspeti furnizând 1,792 de înnoptări, durata medie a șederii fiind de 2,3 nopți.

În ceea ce privește piețele sursă de peste Ocean, India rămâne cea mai importantă piață pentru Abu Dhabi, urmată de Marea Britanie și Germania.

“Turiștii stau mai mult în Emirate, acesta fiind un element cheie în strategia de promovare și marketing. Există mult mai multe lucruri de văzut și de făcut în Abu Dhabi și ne dorim ca oaspeții noștri să experimenteze cât mai mult posibil”, a declarat Al Muhairi.


banner aprilie