Continental Hotels se alătură și în 2014 campaniei Ora Pământului

Compania Continental Hotels se alătură şi în anul 2014 Campaniei Ora Pământului iniţiată de Reinvent Consulting în România, urmând exemplul altor companii de pe mapamond care au luat parte la strigătul vieţii împotriva pericolelor generate de încălzirea globală, se arată într-un comunicat de presă.

Împreună cu alte companii, instituţii publice, organizaţii şi persoane fizice, Continental Hotels va lăsa Pământul să respire pentru 1 oră. Sâmbătă, 29 martie, în intervalul orar 20.30-21.30, Continental Hotels stinge luminile neesenţiale, atât cele exterioare cât şi cele interioare, şi decuplează echipamentele electrice aflate în stand by în hotelurile Forum Continental din Arad, Oradea şi Sibiu, în hotelurile Continental din Suceava, Târgu Mureş şi Turnu Severin, hotelul Grand Hotel Continental şi Hello Hotels din Bucureşti.

grandhotelcontinentalbucuresti

“În paralel organizăm în fiecare hotel o campanie de informare a oaspeţilor noştri, distribuind flyere prin care promovăm mesajul consumului raţional al resurselor naturale şi invităm la schimbarea atitudinii faţă de fenomenul îngrijorător al încălzirii globale. În general, compania Continental Hotels optează pentru echipamente cu consum redus de energie. Prin acţiunile noastre dorim să învingem nepăsarea şi inerţia transmiţând ideea schimbării reale şi durabile care începe cu noi înşine!”, se arată în comunicat.

Sursa foto: letsgobucharest.ro