Unitățile de cazare din Viena au încasat de la români peste 4,96 milioane euro în S1

În primul semestru 2014 unitățile de cazare din Viena au încasat de la turiștii români peste 4,96 milioane de euro, cu 10% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, arată un bilanț al Asociației Vieneze de Turism (WienTourismus). În această sumă sunt cuprinse doar înnoptările, fără mic dejun și fără impozitul pe cifra de afaceri.

O creștere a fost semnalată și în ceea ce privește numărul sosirilor și al nopților de cazare în capitala Austriei: din ianuarie până în iunie 2014 au fost înregistrate din România 51.140 sosiri (+1,5%) și 110.382 înnoptări (+6,3%). Astfel România rămâne o piață de interes pentru turismul vienez, poziționându-se în continuare pe locul al 11-lea într-un clasament realizat după numărul nopților de cazare.

cazareviena

Primele zece locuri sunt ocupate de Germania, Austria, Rusia, SUA, Italia, Marea Britanie, Elveția, Franța, Spania și Japonia. Dintre țările aflate în top 10 cele mai importante creșteri în ceea ce privește numărul de înnoptări din primul semestru au fost înregistrate în cazul Italiei (+18,1%) și al SUA (+15,6%), iar cea mai semnificativă scădere în cazul Rusiei (-11,5%).

Turismul vienez se laudă totodată cu un nou record: 6 milioane de înnoptări în primul semestru 2014, cu 5,8% mai multe decât în prima jumătate a anului trecut, și o cifră de afaceri netă, rezultată exclusiv din nopțile de cazare din perioada ianuarie-iunie 2014, de 295,3 milioane euro (+8,8%în comparație cu primul semestru din 2013).


1 Nordic Food albastru

banner aprilie

Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok