Cheltuielile turiștilor străini cazați în hoteluri și pensiuni în primele 9 luni

turististrainiromania2014Numărul de turişti nerezidenţi cazaţi în hoteluri şi pensiuni turistice în primele 3 trimestre ale acestui an a fost de 1,481 milioane, iar totalul cheltuielior efectuate de aceştia a însumat 3,73 miliarde lei, a anunțat Institutul Național de Statistică.

Principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România l-a reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziții (60,6% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 66,3% din total cheltuieli.

Cel de al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenţi în România l-a reprezentat călătoriile în scop particular (39,4% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 33,7% din totalul cheltuielilor. Călătoriile în scop particular includ călatoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi.

Din totalul cheltuielilor pentru afaceri ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (52,3%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (93,5% din totalul cheltuielilor pentru cazare). Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 16,1%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 11,7%. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături, 36,7% au reprezentat cheltuielile pentru cumpărarea alimentelor şi băuturilor, urmate de cheltuielile pentru cumpărarea de cadouri şi suveniruri (33,3%). Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 55,5% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru accesul în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 59,9% din totalul cheltuielilor pentru recreere.

Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România în primele 9 luni ale acestui an, 43,2% si-au organizat sejurul prin agenţii de turism, iar 33,3% şi-au organizat singuri sejurul.

Principalul mijloc de transport utilizat de către turiştii nerezidenţi pentru a sosi în România a fost avionul (76,7% din numărul total de turişti). Autoturismele proprii au fost utilizate de 12,6% din numărul total de turişti, urmate de autocare şi autobuze cu 8,4% şi alte mijloace (tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate,  motociclete etc.) cu 2,3%.

Sursă foto: www.vreilamunte.ro


1 Nordic Food albastru

banner aprilie

Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok