Hotelurile și pensiunile au cazat sub 1 milion de turiști străini în primele 5 luni

sosirihotelurisipensiuniSosirile înregistrate în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare în primele 5 luni ale anului au însumat 3,076 milioane, în creştere cu 13,7% față de cele din perioada similară a anului trecut. Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români au reprezentat 76,1% (2,341 milioane mai exact), în timp ce turiştii străini au reprezentat doar 23,9% (735.400), potrivit Institutului Național de Statistică.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deținut‐o cei din Europa (75,4% din total turişti străini), iar din aceştia 84,1% au fost din țările aparținând Uniunii Europene.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în primele 5 luni ale acestui an au însumat 6,336 milioane, în creştere cu 14% față de cele din perioada similară a anului trecut.

Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat în primele 5 luni ale acestui an 77,1%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 22,9%.

În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deținut‐o cei din Europa (73,7% din total turişti străini),iar din aceştia 82,4% au fost din țările aparținând Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în perioada 1 ianuarie - 31 ianuarie 2015 a fost de 2,1 zile la turiştii români şi 2,0 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în această perioadă a fost de 22,3% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 2,4 puncte procentuale față de primele 5 luni ale anului trecut.

Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în perioada 1 ianuarie - 31 mai a.c. s‐au înregistrat la hoteluri (27,9%), vile turistice (15,8%), hosteluri (15,6%).

Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazați în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare) au provenit din Germania (81,4 mii), Italia (77,7 mii), Israel (64,1mii), Franța (47,3mii), S.U.A. (44,6mii).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în primele 5 luni ale acestui an de 3,064 milioane, în creştere cu 11,9% față de aceeași perioadă a anului trecut. Majoritatea vizitatorilor străini provine din țări situate în Europa (93,3%). Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 59,7% provin din statele Uniunii Europene. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s‐au înregistrat din Ungaria (33,2%), Bulgaria (27,9%), Germania (8,2%), Italia (6,5%), Polonia (4,9%) şi Austria (3,4%).

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în primele 5 luni ale acestui an de 4,995 milioane, în creştere cu 9,3% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 77,1% din numărul total de plecări.

Sursă foto: www.e-marketingassociates.com