Hotelurile și pensiunile au cazat 1,75 milioane de turiști străini în primele 9 luni

Numărul de turişti străini cazaţi în structurile de cazare turistică colective din țară în primele 9 luni ale anului a fost de 1.75 milioane, iar cheltuielile acestora s-au ridicat în total la 4365,1 milioane lei, a anunțat Institutul Național de Statistică.

Principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România, în această perioadă, l-a reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (55,4% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 60,8% din total.

Cel de al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenţi în România l-a reprezentat călătoriile în scop particular (44,6% din numărul total de turişti nerezidenţi), dintre acestea evidenţiindu-se călătoriile pentru vacanţe (61,8%). Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi.

Ponderea grupelor de cheltuieli în totalul cheltuielilor pentru călătorii de afaceri şi în total cheltuieli pentru călătorii în scop particular în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2015 (%)

grafic1

Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (53,9%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (90,7%). Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 16,6%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 12,6%. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături 39,3% au reprezentat cheltuielile pentru cumpărarea alimentelor şi băuturilor, urmate de cheltuieli pentru cumpărarea de cadouri şi suveniruri 34,8%. Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 61,2% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru bilete de intrare în muzee, obiective turistice, grădini zoologice/botanice au reprezentat 39,9 % din totalul cheltuielilor pentru recreere.

Ponderea grupelor de cheltuieli pentru călătorii de afaceri şi călătorii particulare, în total grupă cheltuieli în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2015

grafic2

Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România, 49,3% şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism, iar 28,5% si-au organizat singuri sejurul.

Principalul mijloc de transport utilizat de turiştii nerezidenţi pentru a sosi în România a fost avionul (77,5% din numărul total de turişti). Autoturismele proprii au reprezentat 12,8%, urmate de autocare şi autobuze cu 8,6%, alte mijloace (tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.) 1,1%.