Orbis își va adăuga în portofoliu 10 hoteluri cu 1100 de camere, în 2016

orbishotelgroupGrupul hotelier Orbis, cel mai mare lanț de hoteluri din Polonia și Europa Centrală, anunță rezultatele financiare ale grupului în anul 2015 și continuarea extinderii lanțului hotelier în regiune, în 2016. 10 hoteluri cu 1.100 de camere se vor adăuga la portofoliul grupului în 2016 și, în total, nu mai puțin de 31 de hoteluri se vor alătura rețelei în următoarele 30 de luni, se arată într-un comunicat.

"Transformarea într-un grup internațional, care a avut loc odată cu achiziționarea operațiunilor AccorHotels în Europa de Est, în ianuarie 2015, ne-a orientat spre creștere pe noi piețe. În același timp, grupul și-a re-confirmat planul strategic bazat pe optimizarea bilanțului, excelența operațională, precum și un angajament real față de activitățile de CSR. Ne dorim ca dezvoltarea sustenabilă să fie fundația pe care construim cel mai performant și valoros grup de ospitalitate din Europa de Est", a declarat Gilles Clavie, Președinte și CEO al Orbis S.A.

Rezultate financiare și operaționale, în 2015

Rezultatele financiare solide au fost confirmate printr-o creștere de +8,3% a vânzărilor nete până la 1.263 milioane PLN și creșterea EBITDAR de +11,2% (până la 431 de milioane PLN), comparativ cu rezultatele pro forma din 2014. EBITDA operațional s-a ridicat la 329 milioane PLN și a devansat estimările (ce vizau intervalul 310 - 320 milioane PLN).

Marjele Orbis s-au îmbunătățit, de asemenea, reflectând un nivel sănătos de creștere în ultimul an (marja EBITDAR a crescut cu 0,9 puncte procentuale până la 34,2%, în timp ce marja operațională EBITDAR a ajuns la 26,1%, o creștere cu 1,3 puncte procentuale față de rezultatele pro forma din 2014).

Compania a avut de asemenea, rezultate foarte bune la nivel operațional, reflectate de creșterea cu +10,6% RevPAR (venitul pe cameră disponibilă), creștere de până la 150,8 PLN înregistrată pentru întregul grup. Acest rezultat a fost obținut datorită creșterii +1,5% a prețului mediu per camera (ARR), precum și prin creșterea gradului de ocupare (cu 5,7 p.p. până la 69,7%) și a fost vizibil în toate țările din regiune.

Dezvoltarea portofoliului și gestionarea activelor

2015 a fost marcat decisiv de o creștere solidă a operațiunilor. Orbis s-a concentrat asupra extinderii dinamice a rețelei sale hoteliere și spre optimizarea capitalului utilizat.

În ceea ce privește extinderea, fără îndoială, cel mai important eveniment al acestei perioade a fost achiziționarea și integrarea operațiunilor AccorHotels din Europa de Est, în ianuarie 2015. Această tranzacție a avut ca rezultat lărgirea portofoliului Orbis Group cu încă 38 de hoteluri funcționale și extinderea operațiunilor în șase țări noi: Bulgaria, Republica Cehă, Macedonia, România, Slovacia și Ungaria.

În conformitate cu strategia sa, Orbis a continuat expansiunea rețelei hoteliere prin contracte de franciză și de management pentru a crește oferta pentru clienți și notorietatea brandului. În cursul anului au fost semnate 15 contracte noi și 3 hoteluri noi s-au alăturat Grupului.

În afară de expansiunea bazată pe acorduri de franciză și management, compania și-a continuat propriile proiecte de dezvoltare, cum ar fi Mercure Cracovia Centrum și ibis Gdańsk. Ambele vor fi deschise în a doua jumătate a anului 2016. Cel de-al treilea proiect de investiții ibis Styles Szczecin, se află în faza de obținere a autorizațiilor administrative. Drept urmare, în 2016, 10 hoteluri cu 1.100 de camere se vor adăuga la portofoliul grupului și, în total, nu mai puțin de 31 de hoteluri se vor alătura rețelei în următoarele 30 de luni.

În 2015 CAPEX total a însumat 122.4 mil PLN, din care 58.3 mil PLN au fost alocate pentru cheltuieli de investiții, inclusiv în proiectele proprii de noi dezvoltări.

Extinderea hotelieră și eficientizarea structurii activelor, inclusiv în ceea ce privește tipul de proprietate, a evidențiat necesitatea de a asigura surse adecvate de finanțare. Cu referire la optimizarea capabilităților financiare, Orbis a finalizat cu succes oferta de obligațiuni corporative de 300 de milioane PLN, fapt care a permis companiei să restituie o parte din împrumutul de 480 de milioane PLN pentru achiziționarea unităților AccorHotels din Europa de Est și să-și diversifice datoria pe termen lung.

Oportunități noi de creștere și transformare

"Trebuie să privim prezentul ca o platformă de la care putem continua să progresăm și să transformăm afacerea noastră. Încă avem obiective ambițioase de atins. În 2016 vom continua extinderea lanțului nostru hotelier în regiune, vom accelera optimizarea portofoliului de active și a capacității de finanțare, și vom susține concentrarea constantă a Orbis asupra aspectelor critice, pentru a deveni o organizație centrată sută la sută pe client.", a rezumat Gilles Clavier.

Grupul hotelier Orbis este cel mai mare lanț de hoteluri din Polonia și Europa Centrală. Orbis deține peste 100 de hoteluri și este singurul licențiator pentru toate brandurile Accor în 16 țări: Bosnia și Herzegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia și Slovenia. Grupul are în total aproximativ 19.000 camere. Hotelurile operează sub brandurile Sofitel, Pullman, M Gallery, Novotel, Mercure, ibis, ibis Styles și ibis budget. Aceste branduri, recunoscute în toată lumea, oferă servicii de calitate la diferite standarde, variind de la lux de 5 stele la hoteluri buget de 1 stea.

Sursă foto: www.miles-and-more.com


banner aprilie