Se deschide primul hotel tematic de pe litoral

Hotelul Bicaz Pirates Resort*** din Mamaia se redeschide joi, 28 aprilie, cu o nouă înfățișare. Reclasificat la trei stele, este primul hotel tematic de pe litoral cu un concept unic, în spiritul aventurii, ideal pentru familiile cu copii”, se arată într-un comunicat de presă. Hotelul face parte din grupul Noy Business Tranzactions, condus de Cătălin Alexandrescu și va avea o tematică inspirată din seria „Pirații din Caraibe“.

receptie1

“Complexul hotelier Bicaz Pirates Resort Mamaia 3*** şi-a propus să aducă pe litoralul românesc un concept tematic nou, si anume “mai mult decât servicii hoteliere”. Spațiile din interiorul hotelului sunt amenajate de poveste, în culori specifice, ce creează o atmosferă incendiară de aventură, mister și distracție”, se precizează în comunicatul de presă. 

Considerăm că este o perioadă bună pentru reclasificarea unui hotel la trei stele pe litoralul românesc, deoarece publicul țintă devine din ce în ce mai exigent pe o piață foarte dinamică, iar oferta este încă subdimensionată. Vom crea o stare de spirit ce îmbină aventura, distracția şi posibilităţile de relaxare într-un mod firesc. Am intrat pe această piaţă ca un hotel tematic de succes ce se implică activ în promovarea turismului şi în grija pentru mediu”, a declarat directorul general al complexului, Iulian Tenie.

Clienţii Hotelului Bicaz Pirates Resort se pot bucura de programele interactive de entertainment, decorurile de poveste și locațiile tematice precum: miniclubul și locul de joacă pentru copii Parrot’s Land, Jack’s Bar și nu în ultimul rând Pirates Island, restaurant cu terasă pe malul mării redecorat în spiritul tematicii hotelului.

Situat în nordul stațiunii Mamaia, pe plajă, lângă hotelul Vega, Bicaz Pirates Resort are 158 de camere duble și 8 apartamente și aduce un concept de succes, preferat de turiştii din întreaga lume, bazat pe faima și bucuria de a trăi a piraților, precizează reprezentanții hotelului.

Un câștig evident pentru imaginea stațiunii Mamaia și a Litoralului Românesc, apariția primului hotel tematic pe Litoral, și mai ales cu o temă care are mulți adepți în lumea întreagă, cea legată de filmul “Pirații din Caraibe”. Imaginea stațiunii câștigă mult nu numai pe piața turiștilor români, care vor fi foarte receptivi la acest concept, cât mai ales pe piața turiștilor străini, cei care sunt și mai obisnuiți cu acest gen de locații turistice. Îi felicit pe investitori, iar Asociația Litoral-Delta Dunării le susține și promovează eforturile”, a declarat Corina Martin, Președintele Asociației Litoral - Delta Dunării.

Sursă foto: www.hotelbicaz.ro


Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok