Grupul Danubius va investi circa 5-6 milioane de euro în renovarea hotelului Făget

 danubiushotels1Grupul hotelier Danubius, cel mai mare prestator de servicii balneare din Europa Centrală, va investi circa 5-6 milioane de euro în renovarea hotelului Făget din Sovata, renovare care va începe în anul 2018 și va dura maxim 1 an, a declarat Janos Fulop-Nagy, directorul general al Balneoclimaterica SA, cu ocazia unui infotrip dedicat jurnaliștilor ce a avut loc în perioada 2-4 septembrie a.c. În urma lucrărilor de modernizare, hotelul Făget (134 de camere) va fi reclasificat de la 2 stele la 3 stele.

În prezent, grupul Danubius deține 3 hoteluri la Sovata, cu o capacitate totală de peste 800 de locuri de cazare: Danubius Health Spa Resort Sovata****, Danubius Health Spa Resort Brădet****superior și Hotel Făget**. Grupul a investit până în prezent în Sovata 25,2 milioane de euro, în hotelul Sovata, hotelul Brădet, baza de tratament și ștrandul Lacul Ursu, a precizat Janos Fulop-Nagy.

Acesta a subliniat că în turismul balnear recuperarea investiției este destul de lungă și a dat exemplul hotelului Sovata, recuperarea investiției în cazul acestuia fiind de 8 ani, totuși mai rapid decât perioada estimată inițial, și anume 11-12 ani.

Hotelul Făget urmează să intre modernizare în anul 2018, iar modernizarea hotelului va dura maxim 1 an. Camerele și partea de alimentație publică urmează să se modernizeze de la actualele 2 stele, destul de slăbuțe, la 3 stele corecte, conform normelor de clasificare românești care sunt mai severe decât normele internaționale. Totodată, urmează ca în subsolul bazei hotelului să amenajăm o bază de tratament cu piscine tot corespunzător gradului de clasificare de 3 stele. N-aș putea să vă spun cifra exactă a investiției, dar în jur de 5-6 milioane de euro va costa modernizarea hotelului, s-ar putea să fie și 7 milioane. Noi prima oară stabilim categoriile de lucrări și precizia lor, după care facem devizul, nu plecăm invers: atâția bani sunt și din banii ăștia facem modernizarea”, a declarat Janos Fulop-Nagy.

Hotelul de 2 stele Făget se adresează în prezent mai mult pensionarilor, care vin cu bilete prin Casa Națională de Pensii Publice, iar după modernizare hotelul va continua să primească pensionari, dar va avea și alte pachete turistice dedicate altor categorii de turiști. 

În primele 8 luni ale acestui an, în cele 3 hoteluri deținute de Danubius în Sovata, s-au înregistrat 47.825 sosiri, 138.931 înnoptări și un grad de ocupare de 72,4%. Reprezentanții grupului subliniază că au reușit anul acesta să crească atât volumul cât și tariful mediu de cazare. Estimarea pentru întreg anul în ceea ce privește gradul de ocupare pe întreg complexul este de 70%. 

80% din clienții complexului Danubius sunt români

În prezent, 80% din clienții complexului Danubius din Sovata (care include cele 3 hoteluri) sunt turiști români, circa 12% sunt turiști din Republica Moldova, iar restul sunt din Ungaria, Israel, Germania, Olanda - niciuna din aceste țări emițătoare nedepășind 2%.

healthspasovata

Janos Fulop-Nagy subliniază că nu își dorește neapărat mai mulți turiști străini și că, în opinia lui, cei mai buni turiști sunt turiștii români. Acesta crede că românii nu ar mai pleca în număr atât de mare să își facă vacanțele în străinătate dacă ar avea în România servicii turistice la prețuri corecte. Potrivit acestuia, la prețurile care sunt în România, calitatea serviciilor ar trebui să fie mult mai ridicată.

Pe mine mă bucură dacă vin turiști, fie că sunt români sau străini, tarifele sunt la fel pentru toți. Înainte era o isterie, să vină străinii. Eu sunt mulțumit cu românii. Nu știu cu ce am fi noi mai fericiți dacă ar veni turiștii străini. Important e să fie turiști. Vă spun din experiență: cei mai buni turiști sunt turiștii români. Turiștii români nu ar dori să plece din țară în Thailanda sau în diferite destinații exotice dacă în țară ar găsi oferte de servicii serioase și calculate la un preț corect, dacă raportul calitate-preț ar fi corect, nu în defavoarea consumatorului (...) La noi, față de prețurile care sunt, ar trebui calitatea serviciilor să fie mult mai bună”, spune reprezentantul Danubius. Acesta a adăugat însă că în această ecuație trebuie să ținem cont și de faptul că în alte țări statul facilitează turismul.

Potrivit acestuia, în turismul balnear există în prezent facilități, amintind printre altele și de reducerea TVA de 9% la pachetele turistice. În opinia directorului general Balneoclimaterica SA impozitul forfetar ar fi benefic deoarece ar reglementa concurența nesănătoasă. “După părerea mea ar trebui cât mai repede soluționată această situație cu impozitul specific/forfetar. Noi nu ne încadrăm, pentru că avem peste 250 de angajați și avem cifra de afaceri mai mare de 5 milioane, dar eu atât pot să spun în calitate de vicepreședinte al OPTBR, că pe cei mici trebuie totuși să-i punem la rânduială, că și ei trebuie să plătească impozite. Cea mai mare concurență pe care ne-o fac nouă celor care plătim impozite corect este prin faptul că ne fură personalul. Noi societățile mari nu suntem altceva decât școală de formare a cadrelor pentru cei mici”, spune Janos Fulop-Nagy.

„Sovata încă mai are nevoie de investiții foarte multe”

Reprezentanții grupului spun că nu doresc să mai investească și în alte stațiuni din România pentru că “sunt probleme peste tot” și că “Sovata încă mai are nevoie de investiții foarte multe ca să ne gândim să ne ducem în altă parte. Ne concentrăm pe problemele de aici”. “Nu vrem să mai investim în alte zone. Nu dorim să mergem pentru că peste tot sunt probleme iar Sovata încă mai are nevoie de investiții foarte multe ca să ne gândim să ne ducem în altă parte. Ne concentrăm pe problemele de aici”, spune Janos Fulop-Nagy.

Potrivit acestuia, multe probleme vin tocmai din partea administrațiilor publice locale. “După părerea mea se dau cam multe libertăți administrațiilor publice locale care sunt avide după bani și stabilesc tot felul de taxe și impozite specifice, eu le-aș numi chiar taxe cu dedicație pentru că sunt făcute pentru noi. Administrația publică din Sovata, Buziaș, Tușnad, crede că din activitatea de turism poate să-și tragă niște impozite ca să poată să supraviețuiască. După părerea mea concepția asta nu este sănătoasă. Noi și așa plătim impozite destule, nu ne mai trebuie să finanțăm și SRL-urile consilierilor locali”, spune franc directorul general al Balneoclimaterica SA.

Potrivit acestuia, în Sovata sunt încă multe probleme nerezolvate, printre care problema parcărilor auto și a vilelor retrocedate lăsate în paragină care strică aspectul general al stațiunii. “După 90 odată cu începerea proceselor de revendicare noi am restitutit către urmașii de drept ai acestora vilele care pe vremuri au fost naționalizate. Aceste vile nu sunt destul de aspectuoase în ziua de azi, în anumite zone ale stațiunii ele chiar strică aspectul general. Ar trebui găsită o formula prin care acești oameni să fie obligați să le modernizeze. Într-o democrație e destul de trist să vorbim de astfel de obligări, dar dacă îți permiți să ai o proprietate într-o stațiune balneoclimaterică atunci să fii forțat să respecți anumite norme. Problema asta nu apare numai în Sovata, dar ea este stringență aici pentru că din baza materială de cazare în vile din tot turismul românesc 27% există în Sovata. În Sovata sunt 76 de vile care pe vremuri au fost naționalizate, dar ce s-au întâmplat cu ele ulterior?”, a declarat Janos Fulop-Nagy.

Reprezentantul grupului Danubius subliniază că stațiunea Sovata nu are nevoie de o creștere a locurilor de cazare ci de modernizarea lor.Sovata are acum circa 4000 de locuri de cazare. Dacă s-ar permite să se facă 7000 trebuie să ne gândim ce se întâmplă cu lacul? Noi de aici trebuie să plecăm. Nu 1 an trebuie să facem turism ci trebuie să facem un turism durabil. Actualmente în Sovata numărul de locuri care sunt construite sunt cele care nu distrug ambientul natural. Lacul, la actualul nivel de exploatare, reușește să își regenereze fenomenul de heliotermie. Nu știu ce s-ar întâmpla la un număr dublu de locuri de cazare sau de un număr sporit la locuri de tratament”, spune Janos Fulop-Nagy.

Referitor la problemele din stațiune acesta a mai adăugat că “Noi degeaba investim în hoteluri dacă turistul vine și-l mușcă câinii sau îl așteaptă la ieșirea din hotel cerșetorii. Dacă veți urca în trenulețul care face turul stațiunii veți vedea cel puțin 2-3 zone în care se văd clădiri părăsite. Clădirile la vremea lor arătau foarte bine, respectau linia arhitectonică specifică zonei, dar de atunci până azi nu s-a întâmplat nimic".

Articol semnat de Diana Sbârcea.