Radisson Blu va deschide un hotel în Braşov

Carlson Rezidor Hotel Group şi Tresor Com au semnat astăzi, 2 noiembrie 2016, contractul de franciză pentru dezvoltarea şi operarea în Braşov a primului hotel afiliat la brandul Radisson BLU din zona Transilvania. 

Hotelul Radisson BLU Braşov va fi situat în zona centrului istoric, pe strada  Eroilor nr. 23, vis-à-vis de Parcul Central, în apropierea principalelor atracţii turistice ale oraşului şi a zonei de business.

radissonblubrasov2

Radisson Blu Brașov va fi primul hotel din orașul Brașov afiliat la un operator internațional de prestigiu, ceea ce va însemna un plus de vizibilitate pentru această destinație și o creștere a calității serviciilor hoteliere în piața de profil. Ne dorim ca în această locație să aducem excelența în serviciile hoteliere de care toți brașovenii să fie mândri și, astfel, să sprijinim dezvoltarea pieței hoteliere locale și să contribuim la promovarea orașului Brașov”, a declarat Ramona Neamțu, reprezentanta grupului de investitori Tresor Com.  

Hotelul va dispune de 105 camere, restaurante, spaţii de conferinţe, bar, centru SPA & fitness şi este prevăzut să fie inaugurat în prima parte a anului 2018. Investiţia este estimată la aproximativ 10 milioane EUR şi va genera în jur de 100 de noi locuri de muncă.

Compania Tresor Com a cumpărat în anul 2015, de la Telekom România, un imobil situat în centrul oraşului Braşov cu scopul de a dezvolta un hotel. Domnul Mircea Drăghici, prin firma EST Hospitality, a fost selectat consultant al proiectului, oferind - în baza unui studiu de piaţă şi fezabilitate - soluția optimă de utilizare pentru clădirea viitorului hotel.

Totodată, pe baza rezultatelor studiului de piaţă, s-a demarat procedura de selecţie a unui operator hotelier, în urma căreia a fost ales brandul Radisson BLU.

Managementul de proiect pentru activitatea de dezvoltare a Radisson BLU Braşov este realizat de Dl. Daniel Dediu, prin firma Creative Management.

Hotelul Radisson BLU - obiectiv strategic pentru Municipiul Brașov

Apariția unui hotel afiliat la un lanț internațional de prestigiu în Municipiul Braşov va contribui decisiv la atragerea de turişti străini, precum şi la promovarea oraşului şi, totodată, va reprezenta un centru de conferințe/evenimente corporate de anvergură, de care este nevoie pe zona de business, spun investitorii.

În municipiul Brașov nu există, în prezent, un hotel afiliat la un lanţ internaţional de prestigiu, ci doar o singură unitate hotelieră cu mai mult de 100 de camere. Acest aspect face ca destinaţia Braşov să nu poată găzdui evenimente corporate şi grupuri mari de turişti participanţi la circuitele culturale organizate prin intermediul agenţiilor de turism specializate în activitatea de incoming.

"Activitatea de incoming reprezintă motorul de dezvoltare al turismului unei ţări. Hotelurile de lanţ internaţional contribuie decisiv la atragerea de turişti străini, precum şi la promovarea oraşului şi a ţării în care activează. Suntem convinşi că între Radisson Blu Braşov şi organizaţia pe care o reprezint va exista un parteneriat de durată şi reciproc avantajos", subliniază Dan Penciu, Vicepreşedintele Asociaţiei Incoming România.

Din punct de vedere al pregătirii forţei de muncă în domeniul hotelier, Municipul Braşov se mândrește cu singura şcoală hotelieră internaţională din România (American Hotel Academy/Manchester Metropolitan University), ce reprezintă un furnizor important de forţă de muncă cu calificare internaţională pentru piaţa locală.