7 direcții de succes în colaborarea cu o agenție de online

Subiectul rezervărilor directe a devenit de actualitate în lumea ospitalității și, cum era de așteptat, și în România. Hotelurile obțin majoritatea rezervărilor din relația cu OTA-urile. Acestea percep un comision considerat costisitor, prin urmare multe hoteluri se gândesc să dezvolte și canalul rezervărilor directe. Pentru că digitalul este un subiect destul de tehnic, mulți dintre hotelieri își pun problema gestionării corecte a acestui canal, astfel încât să nu genereze costuri și mai mari în termeni de buget și timp alocat. Care sunt așadar elementele cheie ale unei relații de succes între un hotel și o agenție online?

ota

Prezența digitală vine la pachet cu o serie de provocări pentru mediul ospitalității. Cei mai mulți dintre jucătorii locali se lovesc de:

Inaccesibilitatea limbajului: limbajul agențiilor online poate fi criptic pentru un hotelier. Așadar, o provocare de a translata acest limbaj în obiective și rezultate de business.
Lipsa unei imagini de ansamblu: cum vor impacta diferite activități digitale obiectivele tale de business?
● Lipsa unui sistem coerent de tracking
● Lipsa unui sistem de atribuire a rezervărilor (cum decidem cărui canal îi poate fi atribuită o rezervare dacă un oaspete a fost expus la multe medii într-un interval de timp determinat?)
● Imposibilitatea de a concilia date din sisteme interne cu date din platforme externe (Google Adwords, Facebook, Instagram) și de a obține date care să furnizeze informații precise.

Înainte însă de a rezolva aceste probleme pe care le aduce relația cu o agenție externă, trebuie să-ți fie foarte clar cum va colabora business-ul tău hotelier cu un vendor extern. Dispui de suficiente resurse astfel încât să susții constant această activitate sau e mai bine să angajezi / formezi o resursă internă?

De asemenea, trebuie să ai în vedere că OTA-urile îți vor aduce în continuare cele mai multe rezervări. Bugetele imense pe care le aruncă în piață un OTA rămân un vis inaccesibil pentru multe dintre hoteluri. Rezervările directe vor reprezenta un volum mic, dar pe care îl poți crește în mod constant printr-o strategie multichannel. Stabilește-ți obiective realiste și cuantificabile.

Pe de altă parte, pentru a optimiza relația cu agenția, poți apela la următoarele acțiuni:

● Stabilește-ți clar obiectivele și discută-le cu agenția. Proiectează un buget realist pe care să-l poți folosi pentru a atinge aceste obiective.
● Solicită o strategie digitală și încearcă să achiziționezi doar ce este relevant pentru business-ul tău. Marketing-ul online înseamnă foarte multe specialități care se aplică diferit în funcție de tipicul business-ului tău. Aplică-le diferențiat în funcție de segmentul în care activezi și de impactul lor în obiectivele de business.
● Stabilește clar segmentul de oaspeți căruia dorești să comunici.
● Definește o linie de comunicare și fii coerent.
● Comunică un brief clar agenției.
● Comunică calendarul comercial al hotelului.
● Distribuie informația în business-ul tău. Fii sigur că oamenii din recepție știu de oferta din online și pot oferi detalii. Ei sunt cei care îți pot sprijini demersul de creștere a rezervărilor directe!

Când ai o strategie clară, ai estimat efortul financiar, știi ce rezultate dorești să generezi și evaluezi constant, rezervările directe nu sunt o nebuloasă sau un discurs corporate. Pot deveni o direcție de succes a business-ului tău!

Articol scris de Adriana Căpraru, Business Developer www.toubik.com, în ediția 81 a revistei Horeca România.

Sursă foto: www.linkedin.com


Adauga comentariu


Security code
Refresh

Cele mai citite articole

Prev Next