Green Village, o investiție câștigătoare pentru grupul Eurolines

greenvillagedeltaInvestiția în resortul Green Village din Delta Dunării se dovedește a fi o carte câștigătoare pentru grupul Eurolines. La 3 ani de la preluarea sa de către Eurolines, resortul din Sfântu Gheorghe nu duce lipsă de turiști, ba din contră, este tot mai căutat de aceștia.

Green Village a avut în primele nouă luni ale acestui an o cifră de afaceri de 2 milioane de euro, cu 18% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut, au anunțat reprezentanții Eurolines. În același timp, numărul de turiști români și străini care au vizitat Green Village a crescut în perioada aprilie-septembrie 2017 cu 11% și a ajuns la 9.800 de persoane. În plus, numărul de înnoptări la Green Village, în perioada aprilie-septembrie 2017, a depășit 31.340, un avans de 11% comparativ cu perioda similară din 2016.

După țările de proveniență, cei mai mulți dintre turiștii care au ales vacanțe la Green Village în acest an provin, în ordine, din România, Germania, SUA și Austria. Gradul mediu de ocupare al Green Village în primele trei trimestre din 2017 a fost de 71%.

Pentru 2017, Green Village și-a propus o cifră de afaceri de 2,2 milioane de euro, plus 22% față de nivelul realizat în 2016.

Resortul din Sfântu Gheorghe este recunoscut nu doar pentru cadrul natural excepțional în care este amplasat, ci și pentru serviciile dedicate pe care le oferă oaspeților. În acest an, la Green Village s-au realizat investiții de aproximativ 350.000 de euro, axate în principal pe îmbunătățirea serviciilor. Pentru anul viitor, Green Village estimează o cifră de afaceri mai mare cu 15% față de nivelul din 2017.

Și în acest an, Green Village prelungește sezonul vacanțelor și îi așteaptă pe toți iubitorii naturii să se bucure și de mare și de Deltă pe tot parcursul anului, până după Anul Nou. Delta și Marea Neagră au farmecul lor unic și oferă experiențe diferite în funcție de anotimp, subliniază reprezentanții Green Village.

"Singura variantă pentru a face un turism sustenabil în Deltă este a avea un sezon cât mai lung, de minim nouă luni. Green Village dă acest semnal nu doar către turiști, ci și către comunitatea locală pentru că vrea să asigure locuri de muncă permanente, nu doar unele sezoniere, celor care trăiesc în zonă și să se implice astfel în dezvoltarea durabilă a turismului", declară Dragoș Anastasiu, președintele Eurolines Group România.

2017 a fost cel de-al treilea an de funcționare al Green Village de la preluarea sa de către Grupul Eurolines România, fiind prima investiție în hotelărie a grupului condus de Dragoș Anastasiu. Sezonul s-a deschis la Green Village în acest an în luna aprilie se va încheia după Revelion, la începutul anului viitor.

Sursă foto: www.booking.com


Adauga comentariu


Security code
Refresh

Cele mai citite articole

Prev Next