Grupul Orbis debutează pe piața hotelieră din Slovenia

Orbis Hotel Group, cel mai mare operator hotelier din Europa Centrală și de Est, anunță deschiderea primelor hoteluri în Slovenia, aceasta fiind a 12-a țară în care grupul este prezent. Împreună cu partenerul local și investitorul Terme Maribor, Orbis a inaugurat la sfârșitul lunii ianuarie 2018, în Maribor (al doilea oraș ca mărime din Slovenia), hotelurile Mercure și ibis Styles Maribor.

În urma renovării, ambele hoteluri funcționează în cadrul unor acorduri de franciză și au primit primii oaspeți pe 29 ianuarie 2018 sub renumitele mărci AccorHotels, Mercure și ibis Styles.

Investiția totală în renovare, ce include camerele de hotel, zonele de lobby și restaurantele, a fost de aproximativ 600.000 de euro.

mercuremaribor

Ambele hoteluri din centrul orașului sunt acum cunoscute sub nume noi. Fostul hotel Piramidă a devenit Mercure Maribor City Center**** și hotelul Orel este acum ibis Styles Maribor City Center***. Acestea au devenit membre ale grupului AccorHotels, lider mondial în domeniul turismului și al stilului de viață, cu peste 4.200 de hoteluri în 95 de țări din întreaga lume, și o echipă globală de peste 250.000 de femei și bărbați dedicați, a căror misiune este aceea de a face fiecare oaspete să se simtă binevenit: “Feel Welcome”.

Ignacio Rodriguez, directorul Terme Maribor, a declarat: “Odată cu renovarea acestor două hoteluri, intenționăm să dezvoltăm în continuare strategia noastră de management hotelier care ne va conduce către a deveni unul dintre cei mai recunoscuți și renumiți furnizori de servicii hoteliere din această regiune, în special în Maribor. Prin colaborarea cu grupul Orbis / AccorHotels, credem că am câștigat know-how, standarde mai înalte și condiții mai bune atunci când prezentăm oferta noastră oaspeților străini”.

Orbis este cel mai mare operator hotelier din Europa Centrală și de Est, cu peste 120 de hoteluri în portofoliu și unic licențiator al tuturor mărcilor AccorHotels în regiune. Odată cu deschiderea hotelurilor Mercure și ibis Styles din Maribor, în parteneriat cu Terme Maribor, Slovenia este a 12-a țară în care suntem prezenți, consolidând și mai mult poziția noastră de lider în regiune”, a comentat Emeline Sýkora-Wintrebert, Director de Dezvoltare al AccorHotels / Orbis pentru Europa de Sud-Est, Cehia și Slovacia.


Adauga comentariu


Security code
Refresh

Cele mai citite articole

Prev Next