Accor va deschide două hoteluri în Sibiu, în urma unui parteneriat cu Compa S.A.

Accor anunță deschiderea a două hoteluri în Sibiu, în 2023. Grupul hotelier a semnat un acord de management cu compania românească Compa S.A. Sibiu, pentru operarea unei structuri combo de două hoteluri, sub mărcile Mercure și ibis Styles, se precizează într-un comunicat de presă. Viitoarele hoteluri vor fi amplasate pe Bulevardul Victoriei, vizavi de Parcul Sub Arini, pe locul fostei fabrici Arsenal.

hoteluriaccorsibiu

Cu Mercure și ibis Styles suntem încântați să aducem la Sibiu, una din cele mai îndrăgite destinații din România, expertiza Accor, cele mai recente tendințe în domeniul ospitalității și cele mai prietenoase servicii. Prin extinderea dinamică a rețelei noastre de hoteluri, împreună cu partenerii noștri locali, ne consolidăm poziția în România, nu numai în capitală, ci și în principalele orașe ale țării.” a declarant Frank Reul, Eastern Europe Vice-President for Development, Accor.

Mercure Sibiu Parc sub Arini va funcționa într-o construcție nouă și va cuprinde 121 de camere, o sală de evenimente și patru săli de conferințe de dimensiuni diferite. Hotelul va dispune de un restaurant, un lobby bar și un lounge, o zonă SPA cu piscină interioară spațioasă de 100 mp și o sală de fitness complet echipată. Facilitățile vor fi accesibile atât oaspeților hotelului, cât și localnicilor. În incintă va fi disponibilă și o parcare exterioară spațioasă.

Amplasat într-o fostă clădire industrială, ibis Styles Sibiu Parc Sub Arini își va surprinde vizitatorii cu 72 de camere al căror design spune o poveste, cu o atmosferă prietenoasă, Wi-Fi gratuit și mic dejun excelent, inclus în prețul camerei. În conformitate cu filosofia orientată către familie a mărcii, noul ibis Styles Sibiu Parc sub Arini va dispune și de un spațiu dedicat copiilor.

Am ales acest parteneriat cu Accor ca parte a strategiei noastre de diversificare și reducere a dependenței de un singur domeniu industrial. Suntem siguri că împreună cu unul dintre cei mai importanți operatori din industria ospitalității vom reuși să creăm atât o nouă sursă de venit pentru Compa cât și un proiect de care să putem fi mândri și care să aducă un real beneficiu orașului Sibiu și comunității noastre.” a declarat Ioan Deac, Director General și Presședintele Consiliului de Administrație al Compa S.A.