Pegasus Airlines operează şi în România

Pegasus Airlines operează şi în România

Compania aeriană turcă Pegasus Airlines a anunţat că începând cu 16 mai 2011 va începe să opereze curse Bucureşti -Istanbul. Cursele vor pleca de pe aeroportul Otopeni de cinci ori pe săptămână, lunea, miercurea, joia, vinerea şi duminica, iar preţurile vor începe de la 49,99 euro. Pegasus Airlines este un operator low-cost turc dotat cu o flotă de 36 de avioane Boeing.

pegasus 2

Turiştii români care aleg să zboare cu Pegasus Airlines pot să se conecteze cu uşurinţă din Bucureşti via Istanbul şi la alte destinaţii precum: Adana, Izmir, Kayseri, Antalya, Bodrum, Diyarbakir, Dalaman, Ankara, Gaziantep, Hatay, Konya, Malatya,Samsun, Trabzon si Beirut, Cologne, Copenhaga, Cipru de Nord (Ercan), Kharkiv, Krasnodar, Marseilles, Londra, Berlin, Tbilisi, Viena.

pegasus 3

Bilete şi orarul de zbor se găsesc la Tal Aviation, reprezentant al Pegasus Airlines în România şi totodată pe site-ul www.flypgs.com.

Istanbul este una dintre cele mai dorite destinaţii ale Europei pentru un city-break şi a fost capitală europeană culturală în 2010.

istanbul(2)

„Fiind în afara zonei euro, vă veţi putea bucura fără prea multe eforturi financiare de bunătăţile gurmande ale Turciei, ospitalitatea mediteraneană şi de un mediu sigur şi prietenos pentru familii. Acum este atât de uşor de ajuns acolo cu cel mai bun transportator low-cost, Pegasus Airlines, având în vedere că majoritatea resorturilor de pe coasta Turciei se află doar la câteva ore de zbor din Bucureşti”, potrivit unui comunicat emis de Tal Aviaton.