Liber la angajări în industria ospitalităţii din România

Piaţa muncii din industria ospitalităţii este din ce în ce mai dinamică în România. Recent, a fost lansat un proiect ambiţios, care îşi propune să faciliteze integrarea pe piaţa muncii aferentă sectorului turistic a 800 de şomeri şi persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Proiectul „Instrumente Strategice pentru ocupare în industria Turismului” va demara efectiv pe 1 septembrie 2011, va avea o durată de implementare de 36 de luni şi vizează un public ţintă numeros: 200 de persoane inactive şi de 600 de şomeri.

ospitalitate

Dintre aceste persoane, 100 vor fi calificate în ocupaţia de Agent de turism pentru circuite tematice. În urma proiectului se vor plasa în industria turistică minim 20% din persoanele instruite, din care minim 25 de persoane în ocupaţia de Agent de turism pentru circuite tematice.

Proiectul a fost lansat de Asociaţia PartNet - Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă, specializată în dezvoltarea de proiecte cu finanţare europeană. Cu această ocazie a fost lansat şi un Studiu naţional de evaluare a evoluţiei ocupaţiilor, a cererii şi ofertei de fortă de muncă în industria turistică. Potrivit acestuia, printre ocupaţiile care ar putea evolua cel mai mult, în următorii ani, în industria touroperatorilor, se numără:

oportunitati

1. Account manager - interfaţa necesară între agenţii şi firme pentru business travel

2. Programatorul de activităţi turistice - emergent în panorama internaţionala, şi ca urmare a efectului de agregare a agenţiilor de voiaj şi a specializării necesare în raport cu diferitele tipuri de clienţi;

3. Însoţitorul cultural, adică un ghid care poate avea diferite specializări (cunoştinţe istorice, artistice, ambientale etc) şi abilităţi comportamentale şi relaţionale; acesta se găseşte printre profilurile cele mai inovative care permit activarea ofertei turistice de tip istorico-artistic, religios, ambiental, asigurând competenţele necesare şi medierea culturală.

4. Specialişti pe partea de Internet Company; aceştia nu au competenţe doar în tehnologia informaţiei, ci şi cunoştinte specifice în sectorul online.

În zona de cazare şi restaurante, printre cele mai "de viitor" meserii se numără:

somelier simplu

1. Food&Beverege Manager - din ce în ce mai mult este necesar ca acesta să posede cunoştinţe semnificative de administraţie

2. Somelier - nu numai în restaurantele de clasă medie-înaltă, ci şi în cadrul activităţilor legate de dezvoltarea propunerii de produse oenogastronomice şi agroturistice.

În zona serviciilor pentru turism, ca meserii de viitor, în special la nivel de contracte de consultanţă, se numără managerii de destinaţie, planificatorii de circuite tematice, sau experţii în marketing teritorial.

Proiectul „Instrumente Strategice pentru Ocupare în industria turismului” vizează şi organizarea unui Târg de locuri de muncă pentru industria turistică, care să reunească cererea şi oferta de muncă. De asemenea, proiectul vizează şi realizarea unui portal care va conţine informaţii despre cererea şi oferta de forţă de muncă în industria turistică.

Proiectul este iniţiat şi elaborat de Asociaţia PartNET - Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă, alături de şase parteneri naţionali şi doi parteneri transnaţionali, care vor coopera în vederea dezvoltării durabile a turismului românesc. Aceştia sunt: Camera de Comerţi şi Industrie Prahova, Consiliul Judeţean Prahova, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, AJOFM Prahova, Consiliul Judeţean Neamţ, Primăria Municipiului Neamţ, Consortium Universus şi Provincia BAT. Valoarea totală a proiectului este 20.560.888,47 lei.


Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok