Operatorii de turism de pe litoral în faţa unui sezon dificil

Care sunt principalele probleme cu care se confruntă operatorii din turism de pe litoralul românesc la începutul sezonului 2011? Costurile de operare pe litoralul românesc extrem de ridicate, percepţia greşită pe care o au turiştii români că “la noi e scump şi ieftin”, insuficienţa activităţilor de agreement care se organizează în staţiunile de pe litoralul românesc, fluctuaţia de personal şi slaba calificare a personalului care activează în domeniul turismului şi nu în ultimul rând percepţia falsă creată de comparaţiile incorecte cu litoralul bulgăresc sunt principalele probleme pe care ni le-au împărtăşit operatorii de turism de pe litoral.
litoralrau“Principala problemă cu care se confruntă litoralul românesc la început de sezon, ca în mai toţi anii, este percepţia gresită pe care o are o parte din public: că la noi în ţară e scump şi calitate slabă. Prin intermediul Study Tourului pe care l-am organizat în perioada 26-29 mai, credem că am demontat acest mit, demonstrând participanţilor şi presei că avem şi locaţii cu dotări impresionante,

dar şi unităţi oneste, cu preţuri foarte mici. Am găsit hotelieri entuziaşti, pregătiţi să îşi întâmpine turiştii şi să le ofere vacanţa la care au visat tot anul”, ne-a declarat directorul general al agenţiei Bibi Touring, Adrian Voican.
Şi ANAT crede că există o percepţie falsă creată de comparaţia incorectă cu litoralul bulgăresc, care “a beneficiat de condiţii de concurs total preferenţiale faţă de cel românesc - investiţii financiare germane, management german şi, desigur, turişti germani”. În plus, ne spune preşedintele ANAT, Corina Martin, diferenţa de taxe de operare hotelieră şi impozite către stat este de 3 la 1 între litoralul românesc şi cel bulgăresc, ceea ce face imposibilă orice încercare de aliniere a tarifelor între cele două destinaţii.
În ciuda costurilor mari de operare, hotelierii de pe litoral nu măresc tarifele
Cu toate aceste probleme însă, tarifele de pe litoralul românesc în acest sezon au scăzut din nou, faţă de sezonul 2010, la fel cum s-a intamplat în 2010, potrivit ANAT. Şi directorul Bibi Touring spune că tarifele de anul acesta sunt mai avantajoase deoarece sunt completate cu multe oferte speciale, servicii gratuit incluse, în special pentru copii. Acesta ne mai spune că există şi hoteluri modernizate care şi-au ajustat tarifele într-o oarecare măsură.
iakih“Hotelul Iaki a ales pentru acest sezon să păstreze grila tarifară pe care a operat şi în sezonul 2010, excepţie făcând tarifele de rak-rate, adică acele tarife pe care le practicăm pentru turiştii individuali sosiţi la recepţie, unde am operat o creştere de 10% la fiecare sezonalitate. Mai mult, la ce înseamnă tour-operatori, agenţii sau grupuri, am ales să fim chiar şi mai flexibili decât anul trecut, şi să venim cu oferte tip last minute şi mai scăzute şi cu pachete tip oferte speciale şi mai avantajoase”, ne-a declarat Anca Nedea, managerul general al hotelului de 5 stele din staţiunea Mamaia. Motivul pentru această flexibilitate este, potrivit managerului general dorinţa de a maximiza gradul de ocupare pe cât este posibil.
În ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă hotelierii de pe litoral, costurile de operare de pe litoralul românesc reprezintă fără îndoială o mare provocare pentru orice patron de pe litoral, spune Anca Nedea. „Eu sper ca şi curajul dovedit de aceştia să fie într-o bună zi răsplătit cum se cuvine, dar asta nu se poate decât mulţumind consumatorul nostru final -  orice tip de client care accesează vară, sau în restul anului, produsul de litoral”. Perceptia de “tarif mare”, este de fapt o metaforă pentru “tarif nejustificat”, mai spune Anca Nedea, pentru că omul nu simte că a fost răsplătit suficient pentru banii investiţi. “Prin urmare este nevoie să ne concentrăm cu toţii pe calitatea serviciilor, pe creerea de oportunităţi de accesare a altor servicii şi pe ospitalitatea noastră faţă de client”.
splendidHotelul Splendid din Mamaia păstrează şi în acest an tarifele din sezonul trecut, atât cele de la recepţie, cât şi tarifele oferite agenţiilor de turism cu care colaborează. “Estimăm un grad mediu de ocupare pentru acest sezon la 85%, având în vedere că unitatea noastră hotelieră nu are un număr foarte mare de camere. Pentru weekend-uri gradul de ocupare estimat este de 95%, dar depinde mult şi de condiţiile meteorologice. Sperăm ca vremea să ţină cu turiştii în acest an”, ne-a declarat managerul hotelului, Adrian Pindici.

O altă problemă caracteristică întregului sezon, potrivit managerului hotelului Splendid o reprezintă insuficienţa activităţilor de agrement care se organizează în staţiunile de pe litoralul românesc şi, nu în ultimul rând, fluctuaţia de personal şi slaba calificare a personalului care activează în domeniul turismului. Criza economică este un alt factor demoralizator pentru turismul de pe litoral. O veste bună însă, ar fi, potrivit lui Adrian Pindici, că “Staţiunea Mamaia nu este ocolită de turiştii străini, putem afirma acest lucru cel puţin din rezervările primite la Hotel Splendid de pe site-urile de rezervări online până în prezent”.
În ceea ce priveşte promovarea litoralului românesc, ANAT crede că “Asociaţia Litoral-Delta Dunării este entitatea care, în opinia noastră, trebuie să realizeze dezvoltarea şi promovarea destinaţiei pe care o reprezintă, numai că - în continuare - legislaţia română nu alocă bugete acestor asociaţii regionale, întrucât Statul doreşte să-şi menţină în continuare controlul asupra dezvoltării şi promovării turismului românesc”.
Din pacate, spune preşedintele ANAT, “bugetul de promovare a României este în continuare integral la dispoziţia unui minister, deci a unei autorităţi publice, în loc să fie alocat către asociaţiile regionale, create în sistem parteneriat public-privat, şi deci formate din autorităţile locale, hotelierii şi agenţiile reprezentate local, alţi actori economici cu activitate în turismul local - Camere de Comerţ, aeroport, gastronomi, operatori de agrement etc.”.


1 Nordic Food albastru

banner aprilie

Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok