Senatul României a modificat legea privind fumatul în restaurante

Senatul României a adoptat pe 8 iunie 2011 proiectul de lege privind modificarea Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, proiect care prevede interzicerea fumatului în spaţii publice, în instituţii, restaurante şi baruri. Contactaţi de redacţia noastră, reprezentanţii Senatului ne-au transmis următoarele.
Proiectul de lege adoptat de Senat prevede că fumatul este interzis în toate spaţiile publice închise, prin spaţiu închis înţelegându-se „orice spaţiu care are un acoperiş, tavan ori plafon şi este delimitat de cel puţin un perete, indiferent de natura acestora şi de caracterul permanent sau temporar”, se arată în textul transmis de Senat.

legefumat
Cu toate acestea, “Fumatul este permis în baruri, discoteci, restaurante şi în alte unităţi cu destinaţie similară, organizate exclusiv pentru fumători, în care accesul tinerilor cu vârsta sub 18 ani este interzis”. Aşadar, patronii de baruri şi restaurant vor putea spune adio clienţilor fumători sau vor fi nevoiţi să deschidă localuri dedicate exclusiv practicanţilor acestui viciu.
Proiectul de lege interzice fumatul şi în spaţiile închise de la locul de muncă, în mijloacele de transport în comun şi în locurile de joacă pentru copii.
Persoanele responsabile din instituţiile menţionate mai sus (spaţiile publice închise şi mijloacele de trasnport în comun) “vor elabora şi vor pune în aplicare regulamente interne prin care este interzis fumatul în incitna instituţiei, prin marcarea cu indicatoare: Fumatul interzis sau folosirea semnului internaţional, respectiv ţigareta barată de o linie transversală”, se mai arată în proiectul de lege adoptat de Senat.
mainPersoanele fizice care nu repectă noile prevederi se sancţionează cu amendă contravenţională de 300 lei, iar persoanele juridice cu amendă contravenţională de 5000 de lei, la prima abatere, şi cu suspendarea autorizaţiei de funcţionare la a doua abatere. “Sumele provenite din amenzile contravenţionale se fac venit la bugetul de stat şi se virează către bugetul Ministerului Sănătăţii pentru finanţarea programelor naţionale de sănătate", se mai arată în proiectul de lege. 
Părerile din Parlament, împărţite
Senatorul Alexandru Mazăre a avertizat totuşi asupra consecinţelor negative pe care această interdicţie le-ar putea avea asupra turismului. „Ca întotdeauna noi suntem mai catolici decât Papa, vrem să dezvoltăm turismul şi noi vorbim de interdicţii, interdicţii, interdicţii. (...) Din punct de vedere al industriei turistice este un lucru care ne va afecta profund în sens negativ", a spus Alexandru Mazăre.
“Turismul în general se face pentru aerul curat, dacă nu mă înşel eu, poate greşesc. La Singapore, unde ne-am dori cu toţii să ne facem concediile, nu se fumează nicăieri, iar dacă arunci o hârtie pe jos e amendă de 10.000 de dolari”, a declarat Mircea Diaconu. Manuela Mitrea a subliniat că interzicerea totală a fumatului în locurile publice a produs deja efecte pozitive acolo unde a fost adoptată o astfel de lege,  fiind prevenită apariţia şi agravarea multor boli, a îmbolnăvirii copiilor şi tinerilor, în timp ce starea de sănătate a angajaţilora fost ameliorată, fără a produce efecte economice negative. Ea a mai amintit că fumatul pasiv provoacă decese premature şi pierderi economice, este o încălcare a principiilor constituţionale privind sănătatea şi un loc de muncă sănătos.
Trebuie să mai menţionăm că Senatul a trimis proiectul de lege Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi aprobare, Camera Deputaţilor fiind Cameră Decizională în acest caz.


Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok