Piaţa serviciilor SPA ia amploare şi în România

Piaţa serviciilor de SPA din România a început să crească, chiar dacă mai are mult până să ajungă la nivelul altor ţări cu tradiţie în acest domeniu. Centrele SPA funcţionează fie ca servicii suplimentare oferite de hotelurile de lux, fie ca afaceri în sine. Ce cred principalii manageri de hoteluri de lux din Capitală despre evoluţia acestei pieţe şi cum a evoluat businessul în acest an?
howardManagerul general al hotelului Howard Johnson Grand Plaza din Bucureşti, Sonia Năstase crede că serviciile de wellness sunt o componentă importantă în completarea serviciilor unui hotel de 5 stele: “De regulă toate hotelurile de categorie upscale le oferă oaspeţilor şi această componentă, tocmai pentru a asigura un confort 360 grade, un all-round experience al confortului şi relaxării. Există însă diferenţe între conceptele care stau la baza dezvoltării acestor centre de wellness din cadrul hotelurilor de 5 stele, în funcţie de profilul preponderent al oaspeţilor unui hotel sau de business mixul din planul general de afaceri”, a declarat Sonia Năstase pentru ziarul Financiarul. 
Având în vedere că centrul de sănătate al hotelului Howard Johnson Grand Plaza se adresează în principal oaspeţilor de business care călătăresc foarte mult şi sunt obişnuiţi cu anumite standarde şi servicii, inclusiv în zona de wellness, spune Sonia Năstase, cererea a fost relativ constantă încă de la inaugurarea hotelului, în 2004, şi a fost direct proporţională cu gradul de ocupare în diversele perioade ale anului.
epoque-spaManagerul general al Hotelului Epoque din Bucureşti, inaugurat în toamna anului trecut, crede că definitorii pentru poziţionarea unui hotel pe piaţa destinaţiilor de lux sunt, în primul rând, calitatea ireproşabilă a serviciilor, profesionalismul staffului, facilităţile impecabile şi gradul de personalizare a acestora, în deplin acord cu toate nevoile şi dorinţele clienţilor.
Antoni Kuhnen susţine că piaţa serviciilor de spa a înregistrat o creştere continuă, susţinută, în ţara noastră, ceea ce demonstrează potenţialul uriaş de care dă dovadă din punctul de vedere al performanţelor.
“Bucureştiul oferă deja servicii de spa/wellness la acelaşi nivel de calitate cu marile centre din alte capitale europene. Faţă de acestea, mai are şi un avantaj în plus: preţurile mai mult decat competitive pot genera o creştere accentuată a cererii în următorii ani, atât pe plan intern cât şi extern”, a declarat Antoni Kuhnen.
marriŞi Mihai Popa, manager World Class din JW Marriott crede că piaţa este în continuă creştere la fel şi nivelul serviciilor disponibile. „Cererea de servicii spa a crescut de la an la an, astfel încât în prima jumătate a acestui an, avem cu aproximativ 13% mai mulţi clienţi. Atât doamnele cât şi domnii apelează la servicii spa. În ultima jumătate de an promovarea serviciilor s-a îndreptat către locuitorii capitalei. Această comunicare a dus la creşterea procentului de clienţi exclusivi până la aproximativ 40%, restul de 60% fiind oaspeţi ai hotelului”, afirmă Mihai Popa.
Cu toate acestea spune Mihai Popa,  Bucureştiul nu este perceput ca o destinaţie de top pentru vacanţe cu atât mai puţin pentru vacanţe de wellness. Consumatorii acestui gen de servicii preferă să se îndrepte spre zone mai puţin citadine şi mai relaxante.
Elena Dimian, manager Health Club, InterContinental spune că existenţa unui centru de sănătate este pentru mulţi clienţi un element important în alegerea hotelului, totuşi Bucureştiul este o destinaţie de afaceri, iar oaspeţii nu vin în special pentru SPA.  „Momentan, Bucureştiul nu poate deveni o destinaţie pentru turismul de wellness. Competiţia este foarte mare, de exemplu cu Budapesta, care are hoteluri cu ape termale. Însă dacă se fac investiţii în centre specializate, este posibil ca pe termen lung, să putem deveni competitivi”, crede managerul Health Club InterContinental.

Sursa: www.financiarul.com