Heineken infirmă informaţiile că ar intra în sectorul hotelier

În urma informaţiilor apărute astăzi în presă cum că Heineken România construieşte un hotel pe locul fostei fabrici de bere Griviţa din Bucureşti, am contactat reprezentanţii Heineken, care ne-au declarat următoarele: “Heineken România infirmă informaţiile apărute astăzi în presa on-line cu privire la demararea unui proiect imobiliar. Compania noastră nu are nicio intenţie de a intra în domeniul afacerilor imobiliare”.

fost

Mai multe site-uri naţionale de ştiri au prezentant astăzi informaţia cum că fosta fabrică de bere Griviţa de lângă Pasajul Basarab din Capitală va fi transformată într-un ansamblu de clădiri de către Heineken România, iar ansamblul va cuprinde printre altele şi un hotel-turn cu 20 de etaje.
Reprezentanţii Heineken România (compania care deţine în prezent respectivul teren), ne-au declarat: “Heineken Romania este în proces de vânzare a proprietăţii sale imobiliare din Bucureşti, Strada Orhideelor nr. 46. Viitori potenţiali proprietari ai acestui imobil sunt interesaţi desigur de reamenajarea acestei proprietăţi, astfel fiind heinekenlogodemarate unele proceduri publice privind dezvoltarea urbanistică. Realizarea acestui potenţial proiect imobiliar este în interesul viitorilor proprietari”.
Aceştia au mai adăugat că “Obiectul de activitate al Heineken România este producţia şi comercializarea de bere, acesta rămânând neschimbat şi neextinzându-se în zona real-estate-ului”.