Pregătirea barmanilor pe tema consumului responsabil de alcool

Ursus Breweries a lansat astăzi la Buzău o sesiune de traininguri adresate barmanilor pe tema comportamentului responsabil în ceeea ce priveşte consumul de alcool  în baruri şi cluburi. În perioada septembrie-noiembrie 2011 sunt aşteptaţi să participe la cursuri peste 200 de barmani din oraşele Buzău, Cluj, Braşov, Timişoara şi Bucureşti. Sesiunile de pregătire sunt realizate în parteneriat cu BARMANIA, Asociaţia Profesională a Barmanilor din România şi cu sprijinul Fundaţiei Tineri pentru Tineri. Proiectul îşi propune pregătirea barmanilor pentru a arăta un comportament responsabil legat de consumul de băuturi alcoolice, precum şi echiparea acestora cu metode eficiente de comunicare cu clienţii, care să îi ajute să gestioneze situaţii de consum iresponsabil de alcool.

 Ursus2
Aproape 32% dintre tinerii români cu vârsta între 18 şi 30 de ani au consumat alcool ultima dată într-un bar, conform unui studiu realizat de Ursus Breweries în noiembrie 2010. De asemenea, studii realizate în ţări precum Marea Britanie arată că barmanii joacă un rol important în a determina un consum moderat de alcool. Astfel, includerea în cadrul campaniei “află-ţi echilibrul!” a unei componente de formare pentru barmani în care aceştia să înveţe cum să comunice cu clienţii şi cum să îi ajute pe aceştia să nu facă excese, este esenţială în promovarea unui comportament moderat în ceea ce priveşte consumul de alcool.

ursus_breweries_400

La începutul acestui an, a avut loc în Braşov un program pilot al trainingului, în urma căruia 75% dintre barmanii prezenţi au considerat că recomandarea lor de a nu consuma alcool în exces va fi apreciată de clienţi. 
Sesiunile de pregătire sunt susţinute de Bogdan Nicolae, Preledintele Asociaţiei Barmanilor Profesionişti din România. El va prezenta barmanilor efectele concrete ale alcoolului asupra organismului, cum se poate servi alcool astfel încât excesele să fie evitate, dar şi exemple concrete de cum să se poarte cu un client dificil. Cursul conţine, de asemenea, un seminar de mixologie, în cadrul căruia experţii Barmania vor prezenta ultimele tendinţe în domeniu, precum şi cele mai interesante cocktailuri pe bază de bere.

 Ursus01
”Barmanul joacă un rol esenţial în localurile în care oamenii vin să se simtă bine – fie că sunt, baruri, cluburi, terase sau restaurante. El asigură, într-adevăr, servirea unei băuturi, dar implicarea sa nu se termină aici, el face parte din atmosfera localului şi poate influenţa comportamentul clienţilor. Astfel, un comportament responsabil din partea barmanului îl va apropia de client şi-l va determina să acţioneze fără excese inutile.
Trainingul propus de Ursus Breweries în vederea prevenirii consumului iresponsabil de alcool este un program absolut esenţial pentru barmani”, a declarat Bogdan Nicolae.
„Campania noastră promovează un comportament echilibrat, iar decizia de a merge către barmani este susţinută tocmai de faptul că aceştia sunt între client şi băuturile pe care acesta le alege atunci când se afla într-un context social. O mare parte a tinerilor din România preferă să bea alcool în baruri şi cluburi, de aceea prin programul nostru dorim să îi încurajăm atât pe tineri, cât şi pe cei care îi servesc în baruri, să adopte o atitudine moderată astfel încât o seară petrecută în oraş cu prietenii să rămână una plăcută, fără excese şi regrete în dimineaţa de după”, a declarat Diana Klusch, Director Corporate Affairs Ursus Breweries.
Pentru informaţii corecte şi echilibrate despre efectul alcoolului asupra organismului, dar şi despre cum să reacţionezi în diverse situaţii sociale, vă invităm să accesaţi site-ul www.desprealcool.ro.



banner aprilie