Scae România anunţă câştigătorii primei regionale de barista

Asociaţia de Cafea de Specialitate Scae România, care organizează pentru a doua oară campionatele regionale de barista în întreaga ţară, a anunţat astăzi câştigătorii primei regionale de barista desfăşurată în perioada 23-25 septembrie 2011, la Mamaia.
Câştigătorii celor 3 secţiuni: World Barista Championship, Latte Art şi Coffee in Good Spirits, sunt Adrian Berbec, Doiniţa Carp şi Alexandru Zelca la secţiunea WBC, Alexandru Zelca la secţiunea Latte Art şi Doiniţa Carp la categoria Coffee in Good Spirits. 

win

Următoarele campionate regionale vor avea loc la Suceava (11-13 octombrie 2011), la Iaşi (14-16 octombrie), Bucureşti (3-6 noiembrie, în cadrul Romhotel), Sibiu (22-24 noiembrie), Braşov (25-27 noiembrie), Târgu Mureş (6-8 decembrie), Cluj Napoca (9-11 decembrie), Oradea (30 ianuarie – 2 februarie), Arad (3-5 februarie), Timişoara (6-8 februarie) şi Craiova (8-11 martie).
Acest şir de evenimente doreşte să crească numărul consumatorilor de cafea prin informaţii corecte şi prin promovarea unor reţete preparate corect. Campionatele de Barista au ca scop creşterea calitatii serviciilor în domeniul horeca, prin ridicarea standardelor preparării produselor pe baza de cafea în România.
colajSCAE România organizează campionatele regionale de barista în toate regiunile ţării, cu scopul de a descoperi cei mai talentaţi preparatori de cafea din România şi de a crea comunităţi ale iubitorilor de cafea. O dată cu aceste campionate de barista, iubitorii de cafea şi nu numai vor putea asista la work-shopuri pe diverse teme legate de piaţa de cafea, degustări de cafea, prezentări de produse, noutăţi, informaţii venite în ajutorul celor de lucrează în piaţa de cafea.
Competiţiile se împart în trei concursuri: WBC (World Barista Championship), Latte Art şi Coffee in Good Spirits (Irish Coffee). Pentru etapa naţională se vor califica primele 3 locuri din campionatele regionale.
Scae România este Asociaţia de Cafea de Specialitate din România afiliată la Asociaţia Europeană de Cafea de Specialitate, şi are ca scop principal promovarea culturii cafelei şi a prepararii ei.


Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok