Al 6-lea seminar despre Securitate în industria ospitalităţii, la Iaşi

Managerii, întreprinzătorii şi angajaţii din sectorul HoReCa din regiunea Nord-Est (judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui) sunt invitaţi în perioada 27-28 martie la cel de-al 6-lea Seminar Regional de Informare din cadrul Proiectului “Securitatea şi sănătatea în muncă, o premisă pentru competitivitate”, care va avea loc la Iaşi, la centrul de conferinţe Providenţa, începând cu ora 8.30.
Evenimentul face parte din seria celor opt Seminarii Regionale de Informare organizate în toată ţara şi se adresează managerilor, întreprinzătorilor şi angajaţilor din industria ospitalităţii, chefcărora experţii români şi internaţionali le vor prezenta informaţii la zi despre modul de aplicare a legislaţiei securităţii şi sănătăţii în muncă, exemple de bune practici ale unor companii din ţară şi din Europa în managementul riscurilor şi organizarea flexibilă a muncii în hoteluri, restaurante şi firme de catering.
La acest seminar nu se percepe taxă de participare, numărul de locuri în sală fiind limitat la 150. Organizatorii asigură transportul participanţilor, cazarea pentru două nopţi (începând cu seara anterioară evenimentului), masa pentru cele două zile ale seminarului şi serviciile de traducere silmultană pe durata derulării evenimentului.

security

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – Investeşte în oameni! şi este implementat de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecţia Muncii „Alexandru Darabont” Bucureşti (INCDPM) , în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Prin implementarea acestui proiect se promovează o mai bună vizibilitate a problematicii securităţii şi sănătăţii în muncă în mediul de afaceri din România, a organizării flexibile ca premisă a creşterii competitivităţii şi adaptabilităţii companiilor româneşti la cerinţele pieţei.
Pentru înscriere la următorul seminar din Iaşi, intraţi aici.