Complexul Steaua de Mare de pe litoral va fi reabilitat cu 8 milioane euro

Preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia şi proprietar a 2 hoteluri pe litoral, Nicolae Bucovală investeşte circa 8 milioane de euro în modernizarea complexului hotelier Steaua de Mare din Eforie Nord, pe care l-a cumpărat recent cu peste 4 milioane de euro de la BCR, care l-a executat silit în urmă cu şase ani pe Triţă Făniţă, fostul proprietar al hotelurilor.
Complexul Steaua de Mare cuprinde trei hoteluri, care cumulează 700 de camere, trei restaurante, o sală de conferinţe, braserie, cofetărie şi piscină, având o suprafaţă totală construită de aproape 30.000 de metri pătraţi. După 8 ani în care a stat în paragină, Complexul Steaua de Mare din Eforie Nord se reîntoarce în circuitul turistic.

complexstea

“Am cumpărat complexul de la BCR cu peste 4 milioane de euro. Cu cât voi cheltui pentru modernizarea hotelurilor, voi ajunge la investiţii de peste 12 milioane de euro, incluzând şi achiziţia activelor. Banca Transilvania a avut încredere să finanţeze acest proiect", a declarat Nicolae Bucovala.
Două din cele trei unităţi de cazare vor fi deschise în acest an, iar ultima va intra în reparaţii în a doua parte a lui 2012. „Delfinul” şi „Meduza” vor fi modernizate şi deschise până la data de 15 iunie şi vor fi clasificate la patru, respectiv trei stele. Cea de-a treia, „Steaua de Mare”, va fi clasificată la două stele, dar reabilitarea ei va începe în toamnă.
Lucrările de modernizare a hotelurilor, care au fost lăsate în paragină în ultimii ani, sunt în curs de derulare.

“Avem şapte firme care lucrează la modernizarea hotelurilor. Avem însă şi ceva probleme cu Enel-ul, pentru că nu reuşim steademaresă ne conectăm la energia electrică. Nu este posibil să nu reuşesc, de două săptămâni, să mă racordez la curent electric. În afară de asta, la câţi bani investesc, nimeni nu-mi dă nicio facilitate, iar dacă se poate, ne mai pun şi beţe în roate. Investitorii în hoteluri din alte ţări beneficiază de o serie de facilităţi, cum ar fi scutirea de impozit pe profit pentru o perioadă de timp”, a declarat Nicolae Bucovală.
Acesta a afirmat că cele trei hoteluri, atunci când funcţionau, aveau un grad de ocupare de 95%, iar din totalul turiştilor, peste 90% erau străini. Din acest motiv, noul proprietar încearcă să readucă străinii la “Steaua de Mare” şi a început deja promovarea în Rusia şi Belgia, şi are pe listă Franţa şi Finlanda.
Numele hotelurilor vor rămâne neschimbate pentru că, spune Nicolae Bucovală, sunt deja consacrate pentru un anumit segment de turişti. Omul de afaceri a afirmat că “Steaua de Mare” este un complex unic la nivel naţional pentru că toate hotelurile sunt legate între ele prin căi de acces acoperite.
În imediata apropiere a complexului există şi o bază de tratament, aflată în proprietatea Ministerului Sănătăţii, pentru care Nicolae Bucovală a făcut un memoriu prin care a cerut să preia administrarea acesteia.
Nicolae Bucovală mai deţine pe litoral hotelurile Tomis (Mamaia) şi Cupidon (Saturn).


Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok