FPTR: Finala Europa League a adus încasări în turism de 9 milioane euro

Unităţile de cazare şi alimentaţie din Bucureşti au încasat circa 9 milioane de euro cu ocazia Finalei Europa League care s-a disputat aseară pe Arena Naţională, potrivit unui comunicat de presă emis azi de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc. “Finala Europa League a readus Bucureştiul şi România pe harta turistică a Europei”, se arată în comunicatul FPTR. 

europaleague

Bucureştiul a avut cel mai ridicat număr de turişti străini (vizitatori) înregistrat vreodată, aproximativ 25.000. “Cu ocazia acestui eveniment Bucurestiul a fost invadat de o armată de pasionaţi ai fotbalului: spanioli, români şi alte naţionalităţi. Cu câteva zile înainte de finală au sosit primii spanioli, astfel hotelierii din Bucureşti au găzduit în aceasta perioadă aproximativ 10.000 de turişti, gradul de ocupare ajungând la 95%”, precizează reprezentanţii FPTR.
Deşi au fost hoteluri care au practicat în această perioadă tarife mari, acestea nu au fost numeroase, potrivit FPTR, astfel media cazării a fost de 120 euro/pers/noapte. Durata medie a sejurului a fost de 2,5 nopţi, încasându-se pentru cazare aproximativ 3.000.000 de euro.
Celor 10.000 de turişti care s-au cazat la hoteluri, li s-au alăturat alţi 15.000 de vizitatori sosiţi cu avioane charter care au stat în Bucureşti sub 24 ore.

league3

Cei 25.000 de turişti şi vizitatori au cheltuit în fiecare zi în medie 150 euro pentru mâncare, băutură şi cumpărături, valoarea totală a încasărilor fiind în acest segment de aproximativ 6.000.000 euro.
Astfel totalul încasărilor din servicii de cazare şi alimentaţie a fost de aproximativ 9.000.000 euro:          

  • Cazare turişti           - 3.000.000 euro
  • Transport/transfer aeroport   - 1.000.000 euro
  • Cheltuieli turişti             - 3.750.000 euro
  • Cheltuieli vizitatori (sub 24 h)    -  2.250.000 euro.
  • În total, turiştii străini veniţi la finala Europa League au cheltuit în Bucureşti circa 10 milioane euro.

“Am constatat în această perioadă sprijinul deosebit al organelor abilitate care au verificat unităţile de cazare şi alimentaţie publică şi au dispus planuri de măsuri fără a aplica amenzi, pentru ca oaspeţii noştri să plece cu o imagine bună despre Bucureşti”, au declarat reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.


1 Nordic Food albastru

banner aprilie

Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok