Peste 100 de locuri de muncă disponibile în industria ospitalităţii

angajamPersoanele care îşi doresc un loc de muncă în industria ospitalităţi pot participa în perioada 17-20 octombrie, în Bucureşti, la Târgul de joburi în domeniul ospitalităţii organizat de Premier Palace Group. Târgul se desfăşoară la Restaurantul Odeon, de pe Splaiul Unirii nr. 162, şi pune la dispoziţia celor interesaţi peste 100 de locuri de muncă în domeniul hotelier, alimentaţie publică, administrativ şi servicii de înfrumuseţare şi SPA, potrivit unui comunicat de presă.

Astfel, sunt căutate persoane care pot ocupa funcţii precum: recepţioner,  agent rezervări, valeţi, bucătari şefi, ajutor bucătar, şefi de sală, veselari, personal de întâmpinare restaurant, gestionari, personal administrativ precum şi hair stylişti, maseuri, kineto-terapeuţi, personal pentru cosmetică şi manichiură s.a.

“Cele mai multe locuri de muncă sunt adresate persoanelor cu studii medii care fie au deja experienţă în aceste domenii, fie vor să debuteze într-o astfel de meserie. Interesul nostru este ca dincolo de a ocupa cele 100 de locuri de muncă să construim o bază de date cu candidaţi şi să identificăm necesarul de training şi formare profesională pentru aplicanţii cu potenţial”, a declarat Alin Pop reprezentant al Grupului Premier Palace.

Persoanele interesate să aplice sunt aşteptate azi şi mâine  între orele 11 şi 18 şi sâmbătă  între orele 10-14, la Restaurantul Odeon, pe Splaiul Unirii nr. 162, înainte de intersecţia cu Şoseaua Mihai Bravu. Vizitatorii sunt rugaţi să se prezinte cu un CV actualizat.

personalhoteluri

“Grupul Premier Palace este un angajator care oferă şanse egale de angajare. Toţi angajaţii şi candidaţii se bucură de acelaşi tratament în functie de calificările, aptitudinile şi experienţele individuale ale acestora precum şi de alte standarde de angajare. Nu există discriminare pe criterii de sex sau orientare sexuală, rasă, religie, culoare, origine, naţionalitate, vârstă, handicap sau alte criterii protejate de legea în vigoare”, se precizează în comunicat.

Pentru mai multe detalii despre acest subiect organizatorii vă stau la dispoziţie la numărul de telefon 0742125251 (Teodora Meţiu - coordonator PR).

Grupul Premier Palace deţine în prezent în Bucureşti Restaurantul Odeon şi Garden Club Terasa Berarilor. În perioada imediat următoare Grupul Premier Palace  va inaugura în capitala un hotel de lux de cinci  stele, care va oferi publicului servicii de cazare şi o impresionantă bază SPA, cu o paletă de servicii unice în regiune. Totodată perspectiva de dezvoltare a Grupului Premier Palace prevede şi deschiderea unui restaurant în Centrul Vechi.